Contractul pentru deszăpezirea centurii ocolitoare a Sibiului a fost atribuit. Din patru oferte depuse, Compania de drumuri a ales-o drept câștigătoare pe cea depusă de o societate din Brașov, Euro Strada.
Inițial, contractul pentru deszăpezirea centurii în valoare aproximată la un milion de euro, cu tot cu TVA, urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2010. Cum centura Sibiului nu va fi dată în folosință decât în jurul lui 1 decembrie, atribuirea lucrărilor a fost amânată pentru săptămâna trecută.
Desemnată câștigătoare a fost firma SC Euro Strada SRL, din Brașov, ce îi are drept asociați pe Angela și Florin Tibre, mamă și fiu. Până acum, societatea brașoveană a mai primit contracte similare din partea Primăriei municipiului Brașov, instituție care a ales ca alături de Euro Strada să se ocupe de deszăpezirea arterelor principale ale orașului Vectra Service, firma care a executat secțiunea a doua a centurii ocolitoare a Sibiului.
Contractul semnat între CNADNR și SC Euro Strada SRL este în sumă de peste 2,86 de milioane de lei, cu TVA, și va funcționa pe o perioadă de aproape șapte luni: de la 1 decembrie 2010 până pe 15 martie 2011 și de la 1 noiembrie 2011, până în ultima zi a anului viitor. ”În funcţie de condiţiile meteo-rutiere această perioadă poate fi modificată prin notificarea scrisă a achizitorului”, precizează, în caietul de sarcini al licitației, reprezentanții CNADNR. Mașinile închiriate pentru a deszăpezi cei 17,2 km de autostradă, respectiv cei 3,6 km de drum național din viitoarea centură a Sibiului vor fi plătite indiferent dacă lucrează intens sau doar ”așteaptă” în bază. Doar că tarifele vor fi diferențiate, se arată într-o clarificare emisă de CNADNR în legătură cu această licitație. ”În perioadele de timp în care condițiile meteo-rutiere sunt favorabile, atât personalul deservent, cât și mijloacele de mecanizare vor rămâne în bazele de deszăpezire”, mai precizează CNADNR.
În ceea ce privește lucrările la centura ocolitoare a Sibiului, planurile prevăd aducerea acestora la un nivel care să permită deschiderea circulației pe 1 decembrie anul acesta. Probabil în aceeași zi va avea loc și o ceremonie care să marcheze inaugurarea circulației.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Euro Strada , Florin Tibre , Vectra Service
Vizualizari: 914
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
X-ulescu
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
Kokos