Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Licitatia de arta Sibiu – Bucuresti: 175.000 de euro pe "Pastorita" lui Grigorescu

Licitaţia duplex Sibiu – Bucureşti, desfăşurată aseară, a adus un record pe piaţa de artă din România.

Lucrarea "Păstoriţă", de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată cu 175.000 de euro, joi seară, la Licitaţia de Iarnă 2010 a casei Artmark, devenind cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească de artă.

Tabloul este realizat în ulei pe lemn, măsoară 24,5 x 45 centimetri şi semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu. Lucrarea a depăşit de peste două ori valoarea la care era estimată, încadrată între 60.000 şi 80.000 de euro.

"Păstoriţă", lucrare ce provine din Colecţia Vasile Stoica, a fost una din piesele centrale ale Licitaţiei de Iarnă. Aceasta se înscrie în linia subiectelor cele mai îndrăgite de artist şi, totodată, cele care au rămas emblematice pentru creaţia sa, tematică inspirată de lumea satului românesc. O imagine lirică şi idilică, pictura se remarcă prin folosirea petelor mari de culoare şi a unei palete luminoase, într-o tehnică adaptată nevoii de a suprinde momentul.

Tabloul "Păstoriţă" a ajuns astfel cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa românească de artă, clasament condus până acum de nudul "Aişe", semnat de Camil Ressu, scos la licitaţie de Artmark şi adjudecat pentru suma de 160.000 de euro, în vara anului 2009.

Următoarele locuri în clasamentul vânzărilor de artă de pe piaţa românească sunt ocupate de celebrul "Car cu boi", de Nicolae Grigorescu, vândut pentru suma de 155.000 de euro, şi de două lucrări de Ştefan Luchian - "Garoafe", adjudecată pentru 140.000 de euro, şi "Maci", vândută cu 132.000 de euro - toate tranzacţionate de casa Artmark anul acesta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

cadrilater

Acum 14 ani

vreau sa cred ca e numai o varianta a celebrei picturi, la fel si \" carul cu boi\" altfel preturile ar fi o batjocura pentru niste tablori esentiale ale patrimoniul cuötural al tarii.
Raspunde

octogon

Acum 14 ani

mda, cu pretul asta iti cumperi 3 camere la bloc sau un teren de 500 de m2 vandut de primarie, mai bine un tablou!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus