Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Bilantul Targului de Craciun: 170.000 de clienti

Cea de-a patra ediție a Târgului de Crăciun din Piața Mare a  fost cea mai mare de până acum, susțin reprezentanții Primăriei, care preiau informațiile venite dinspre comercianţi.
”Conform estimărilor comercianţilor, media zilnică a cumpărătorilor a fost de aproximativ 80 de persoane, ceea ce înseamnă că peste 170.000 de persoane au achiziţionat produse din Târgul de Crăciun şi aproximativ 200.000 l-au vizitat. 80% dintre comerciaţi şi-au exprimat deja dorinţa de a participa la Târg şi ediţia următoare”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.

Anul acesta pe scena Târgului de Crăciun din Sibiu au urcat nu mai puţin de 20 de ansambluri şi grupuri folclorice din întreaga ţară alături de Ansamblul Folcloric „Margăritare” din Republica Moldova: două coruri bisericeşti (Corul Catedralei Mitropolitane Timotei Popovici din Sibiu şi Corul Bisericii Ştefan cel Mare), spectacole de teatru şi numeroase concerte de colinde susţinute de elevi şi studenti. Grupul Vocal Acapella a fost şi el o prezenţă specială în cadrul programului cultural al Târgului. Anul acesta organizatorii au pus accent pe promovarea tradiţiilor populare şi a artiştilor locali din Sibiu şi împrejurimi, care au evoluat bineînţeles şi alături de invitaţii din alte zone.

Moş Craciun a sosit şi el în Piaţa Mare în 24 decembrie şi a dăruit cadouri la aproximativ 300 de copii. În jur de 100 de punguţe de cadouri au fost oferite şi copiilor care au colindat pe scena Târgului.

Anul acesta organizatorii au construit şi un site nou de prezentare, bilingv, care a oferit posibilitatea vizitatorilor să arunce şi o privire virtuală în Târgul din Piaţa Mare. De la activarea siteului şi până la închiderea Târgului acesta a avut 67.053 de vizite, dintre care 11.000 utilizatori unici. Cei interesaţi să ofere un feedback organizatorilor au putut să completeze un formular în care să împărtăşească opiniile lor despre Târg.

Pe lângă promovarea pe site-ul propriu, anul acesta Târgul din Sibiu a fost promovat şi la nivel internaţional pe siteuri specializate.

Organizatorii îi invită şi în 2011 pe sibieni şi oaspeţii oraşului la a cincea ediţie a Târgului de Crăciun, dar până atunci îi aşteaptă la Târgul de Paşte, care îi va aştepta anul acesta întrun format mai extins.

Ediţia de anul acesta a fost deschisă în perioada 28 noiembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 şi a fost organizată de Fundaţia Au-Ro Austria Pro România şi cofinanţat de către Consiliul Local Sibiu, prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

paris

Acum 13 ani

cel mai urat targul de anul acesta numai uratenii si a stricat centrul istoric.
Raspunde

Dani

Acum 13 ani

Idee unui targ de Craciun este mereu bine venita... mai ales intr-un oras istoric. Dar, dupa a mea parere, ar putea renunta lejer la ponei, clovni, carusele chicioase, masinute electrice si schele metalice (asa-zise \"scene\")...
Raspunde

je

Acum 13 ani

sa fim seriosi ca nu aveai ce sa cumperi decat chiciuri... sunt convins ca acest comunicat este pt a spala rusinea si ca le-a mers cam prost la comercianti
Raspunde

je

Acum 13 ani

nici de la targ nu puteai cumpara decat chiciuri, era cam pustiu pe acolo oricum
Raspunde

unu acolo

Acum 13 ani

Trebuie mai multa flexibilitate in randul organizatorilor, chirie mai mica si incurajati intreprinzatorii privati nu comerciantul tiganoi de chinezarii. Felicitari fratilor blonzi care au avut casuta langa patinoar, au reusit sa surprinda frumos targul. O bila neagra pentru casuta ce o vandut gulas facut de Felinarul..pentru banii aia la targul mures mananci gulas adevarat, nu spalatura de tuci asa cum au vandut ei..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus