Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Clopul Turistului, festivalul oamenilor de munte

Montaniarzii sibieni se vor aduna la sfârşitul acestei luni pentru o nouă ediţie a Festivalului Omului de Munte – „Clopul Turistului”. Festivalul a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi va fi organizat, ca în fiecare an, la Păltiniş. Anul acesta, oamenii munţilor se vor aduna la Cabana Vila 1, între 28 şi 30 decembrie. Manifestarea este organizată de Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” din Sibiu împreună cu Casa de Cultură a Sindicatelor. „Ca în fiecare an, evenimentul se adresează oamenilor de munte, iubitorilor de natură şi va cuprinde concursuri destinate cluburilor cu specific montan din întreaga ţară dar şi acţiuni care urmăresc să promoveze respectarea naturii şi valorile culturale româneşti”, spune Marian Bâtcău, din partea Clubului „Amicii Munţilor”. Concursul din cadrul festivalului „Clopul Turistului” este organizat pe diferite etape: orientare sportivă pe trasee marcate din Munţii Cindrel, concurs de fotografie montană, caricatură, grafică, video, probă teoretică iar la final fiecare club va susţine proba culturală. În clasamentul general, pentru cîştigarea trofeului „Clopul Turistului”, se vor lua în calcul rezultatele a cinci probe: proba foto alb-negru, mâni dibace – o probă creativă, caricatură, proba teoretică şi proba culturală.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Ianuarie

Acum 13 ani

\"...între 28 şi 30 decembrie...\" Chiar în decembrie ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus