Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Dan Alexa: Gaz Metan Medias are cei mai buni jucatori de contraatac din Romania

 

Căpitanul echipei FC Timişoara, Dan Alexa, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia Gaz Metan Mediaş, adversara din etapa a XIX-a a Ligii I, are cei mai buni jucători de contraatac din România, transmite corespondentul Mediafax.
"Pentru mine lucrurile sunte foarte clare. Cunosc Mediaşul, e o echipă foarte bună de deplasare, o echipă care se apără foarte bine, organizată. Au poate cei mai buni jucători de contraatac din România, l-au luat pe Bratu, un jucător foarte rapid, îl au pe Eric, jucător de ultima pasă. Va fi un meci greu, pentru că nu întâmplător Mediaşul a obţinut atâtea puncte în turul campionatului. În ultimii ani au fost o nucă tare nu numai pentru noi", a spus Alexa.
Fotbalistul timişorean consideră că echipa sa este pregătită pentru retur şi nu se teme de terenurile grele care se anunţă din cauza vremii: "Cred că suntem gata, am avut o lună şi jumătate de pregătire în care s-au făcut acumulări importante. E început de campionat, cu siguranţă nu vom avea un ritm foarte bun, dar cred că psihic suntem gata, ceea ce e mai important. Am înţeles că sunt condiţii foarte grele. Acolo unde nu se va putea juca, probabil nu se va juca, dar eu unul aştept cu nerăbdare începutul de retur".
Alexa crede că un joc echilibrat ar aduce mai multă siguranţă echipei: "Nu ştiu cât de ofensiv vom juca, important este să se găsească o formulă echilibrată. Consider că nu există doar atacanţi şi doar apărători, toţi trebuie să contribuie atât la faza ofensivă, cât şi la cea defensivă. Trebuie un echilibru, ceva care să dea siguranţă echipei, să dea consistenţă. Ştiţi cum se spune, atacanţii vând bilete, dar apărarea câştigă campionate, acesta este principiul meu. Asta nu înseamnă neapărat ca fundaşii să fie foarte valoroşi, ci ca echipa să fie foarte bine organizată".
Mijlocaşul a afirmat că Eric este fotbalistul care face jocul echipei medieşene, dar consideră că sprijinul suporterilor bănăţeni va face diferenţa. "Eric este un fotbalist care, cel puţin pentru Mediaş, e vedeta echipei. E jucătorul care dă ultima pasă, dar ştie şi să finalizeze. E un jucător foarte important pentru ei şi, din păcate pentru noi, mai mereu a înscris împotriva noastră. Sperăm să vină cât mai mulţi suporteri la meci. Cu siguranţă va fi rece, nu va fi o vreme care să te îmbie la un meci, dar mizez pe foamea de fotbal a suporterilor noştri, care nu au mai văzut un meci de trei luni. Cred că şi ei sunt conştienţi că ne pot ajuta foarte mult şi mizez pe faptul că vor veni în număr mare", a precizat Alexa.
Partida FC Timişoara - Gaz Metan Mediaş, din etapa a XIX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

csu vointa sibiu

Acum 14 ani

CSU Vointa Sibiu a invins azi pe Gaz Metan Medias 2 , cu 2-0 golurile Vointei fiind inscrise de Iulian Popa si Caius Lungu.
Raspunde

csu vointa sibiu

Acum 14 ani

CSU Vointa Sibiu a invins azi pe Gaz Metan Medias 2 , cu 2-0 golurile Vointei fiind inscrise de Iulian Popa si Caius Lungu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus