Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Copilul de 9 ani peste care a cazut o bara metalica a suferit doua interventii chirurgicale

Copilul în vârstă de nouă ani din localitatea sibiană Boian, peste care a căzut o bară metalică de la o poartă de fotbal din curtea şcolii, a suferit două intervenţii chirurgicale, la nas şi maxilare, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Raluca Puşcă, copilul în vârstă de nouă ani, care a ajuns cu nasul rupt la spital după ce o bară metalică de la o poartă din curtea Şcolii Generale din localitatea Boian a căzut peste el, a suferit două intervenţii chirurgicale.
"Astăzi (marţi - n.r) a avut loc cea de-a doua intervenţie chirurgicală în cazul pacientului de nouă ani din Boian. Acesta a constat în reducerea, imobilizarea şi reconstucţia oaselor proprii nazale. Intervenţia a decurs fără complicaţii", a declarat corespondentului Mediafax Raluca Puşcă.
Potrivit sursei citate, starea copilului este stabilă, dar va mai rămâne pentru câteva zile sub supraveghere şi tratament.
Raluca Puşcă a afirmat că prima intervenţie chirurgicală a avut loc în urmă cu câteva zile şi a presupus reducerea, imobilizarea şi reconstrucţia oaselor maxilare şi a arcadelor dentare.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu şi Poliţia au deschis, luni, anchete în cazul unui elev în vârstă de nouă ani care a ajuns la spital cu nasul rupt după ce o bară metalică de la poarta de fotbal din curtea Şcolii Generale din localitatea Boian a căzut peste el.
Mama elevului de nouă ani din localitatea sibiană Boian susţine că, vineri, fiul său se juca la poarta de fotbal din curtea şcolii, când o bară a căzut şi l-a lovit în faţă.
"Era în pauză, se juca şi a sunat să meargă înăuntru la ore. El se legăna pe bara aia şi nu a apucat decât să se ducă o dată în faţă şi o dată în spate şi bara a căzut peste el. Când am ajuns la şcoală era întins, în cancelarie, pe nişte scaune, plin de sânge. Avea dinţii zdrobiţi", a declarat, luni, corespondentului Mediafax, Adina Stoica, mama copilului rănit.
Copilul avea nasul rupt şi a fost transportat, iniţial, la Spitalul din Mediaş şi apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Cazul a intrat atât în atenţia poliţiştilor, care vor stabili cum s-a produs incidentul şi cine este vinovat, cât şi a Inspectoratului Şcolar Sibiu.
Inspectorul şcolar general, Constantin Gorun, a declarat că au fost audiaţi învăţătorii care se aflau în şcoală la ora producerii accidentului, dar, din primele cercetări, vina ar putea fi exclusiv a copilului, care s-a agăţat de bara metalică.
Întrucât porţile de fotbal din curţile şcolilor sunt vechi de zeci de ani, Inspectoratul Şcolar Sibiu a anunţat că va trimite o adresă către toate unităţile de învăţământ din judeţ pentru a fi verificate porţile, astfel încât să fie prevenite accidentele.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus