Calaria, sportul aristocratic

Între sufocantul fotbal național și recent dezamăgitorul baschet local, la Sibiu de ani buni se organizează din doi în doi ani, Cupa Vinaria, concurs de călărie. Un sport în care cei care concurează păstrează în continuare o urmă din noblețea celor care practicau, în trecut, călăria. Săptămâna trecută, la baza hipică din Vasile Aaron, sibienii care și-au făcut timp au redescoperit ce înseamnă noblețea sportului.

Într-un colţ, un jocheu se adăposteşte de cele 32 de grade de afară. Pantalonii speciali împreună cu tricoul polo şi cravata îi oferă o notă elegantă şi distinctă. Îl cheamă Luca Ruxandariu şi a venit de la clubul Felix Oprescu din Bucureşti pentru această competiţie. Are 22 de ani şi practică acest sport de 14 ani. Câştigător al mai multor premii europene (campion la copii, la tineret, iar, recent, vicecampion balcanic), Luca concurează de zece ani. În acest interval a schimbat mulţi cai. Nici nu-şi mai poate aminti numărul lor. „Legătura cu calul e esenţială în acest sport. Fără una bună, nu te poţi numi jocheu. Trebuie să simţi calul şi el pe tine. Altfel n-ai făcut nimic”, spune Luca.

 „Un sport destul de costisitor”

În prezent, face echipă cu Corontino, calul lui principal de concurs de anul acesta. Un exemplar sur, cu coama făcută pletuţe, cu capișon, protecţii la picioare şi cu un harnaşament profesional. Corontino e evaluat la 15.000 de euro, iar echipamentul lui mai valorează alte 2 – 3.000 de euro. „E un sport destul de costisitor”, recunoaşte Alex. În plus, mai sunt şi cheltuieli constante de întreţinere: 300 de euro taxa lunară, ce acoperă chiria boxei şi furajele, 150 de lei la şase săptămâni, pentru potcovit, plus medicaţia, în caz că ceva nu e în regulă. Mai sunt şi competiţiile. Deplasarea şi cazarea calului nu sunt suportate de Federaţie, iar a jocheului nici atât, ceea ce mai scoate din buzunarul lui Luca încă 1.500 de lei pentru transport (transportul unui cal taxându-se cu 2,5 lei pe km). Asta pentru că nu şi-a achiziţionat încă propria remorcă, specială pentru Corontino, ce costă 5.000 de euro.
Şi toate acestea pentru un concurs unde la fiecare probă participantul plăteşte o taxă de înscriere cuprinsă între 50-100 de lei şi unde premiul cel mai mare e de 4.000 de lei. La o competiţie din Ungaria, unde Luca a participat în urmă cu două săptămâni, premiul cel mare era  de 23.000 de euro.

Şi pasiune, şi bani

Cu aceste costuri ridicate, nu e suficientă doar pasiunea pentru a-l practica. O stare materială mai mult decât bună, e necesară. La fel şi în trecut, acest sport era rezervat mai mult nobilimii şi clasei aristocratice. S-a menţinut şi dezvoltat mai ales în rândul cavaleriei armate, unde acest sport completa cartea de vizită a unui ofiţer respectabil. Luca recunoaşte însă că în prezent există mai multe modalităţi de a recupera cheltuielile. În cazul lui, vânzările şi achiziţionările repetate de cai i-au adus un profit din care acoperă o mare parte din banii investiţi. Altă soluţie ar fi înscrierea la un club de stat, însă performanţele ce se pot dezvolta acolo sunt limitate. Cluburile private sunt mult mai capabile să ofere condiţiile optime, prin atragerea de sponsori şi practicarea călăriei de agrement (100 lei pe oră în Bucureşti şi 50 în Sibiu). Întreţinut doar ca hobby, acest sport devine scump şi e rezervat doar celor cu dare de mână. Practicat însă la modul profesinist, ceea ce înseamnă implicare zilnică, poate deveni o activitate chiar profitabilă. Toţi marii profesionişti – povesteşte în continuare Luca - trăiesc din asta. „E locul lor de muncă”. Un profesionist concurează cu mai mulţi cai la o competiţie, iar asta necesită câte o oră de călărie, zilnic, pentru fiecare cal în parte. O altă portiţă de intrare în acest „high-class” sportiv este găsirea unui sponsor, al cărui logo să fie afișat în competiții.

„Nu eşti călăreţ dacă n-ai căzut măcar odată”

Riscurile asumate de un jocheu nu sunt atât de mari precum par la prima vedere. Caii sunt foarte disciplinaţi şi arareori se întâmplă să cadă vreunul. Când se întâmplă, jocheul e antrenat să sară de pe cal în aşa fel încât să minimalizeze riscul de accident.”Vorba aceea, nu eşti călăreţ dacă n-ai căzut măcar o dată”, glumeşte Luca.
Spiritul nobil ce particularizează acest sport transpare şi în codul de conduită al hipismului, pe a cărui respectare se pune un mare accent. Astfel, bunăstarea calului trebuie să prevaleze asupra celorlalte solicitări din antrenament şi concurs. Sunt prohibite tratamentele şi intervenţiile chirurgicale ce ameninţă siguranţa cailor şi gestaţia iepelor, precum si malpraxisul si abuzul. Competiţiile trebuie să implice o atenţie deosebită asupra terenului de concurs, condiţiilor meteo, adăposturilor şi condiţiilor de transport, pentru a nu prejudicia bunăstarea calului.  Mai mult, trebuie făcute toate eforturile pentru a asigura cailor o atenţie corespunzătoare, după ce au concurat şi la terminarea carierei. Aceasta presupune tratamente medicale adecvate și recuperări. Uneori, chiar și eutanasierea.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi