Faimosul dosar FNI, ajuns pe rolul Tribunalului din Sibiu, începe să prindă miros de telenovelă. Zeci și chiar sute de episoade inutile se consumă pe nervii celor care au pierdut miliarde de lei în ingineriile gândite de Sorin Ovidiu Vântu și acoliții săi. Ultimul termen al acestui dosar a avut loc astăzi, la Tribunalul Sibiu și s-a încheiat, ca deobicei, cu o nouă amânare. Avocatul desemnat din oficiu pentru a o reprezenta pe Ioana Maria Vlas se află în stare de incompatibilitate iar Mircea Costescu, un alt inculpat, a depus cerere de amânare pentru angajarea unui apărător ales. De parcă n-ar fi trecut ani de zile de la demararea acestui proces. Totodată, a fost introdusă în cauza partea responsabilă civilmente SC SOLV INVEST SA prin lichidator SC FINECO INSOLV SRPL şi s-a dispus citarea CENTROCOOP - partea responsabilă civilmente. Dosarul se complică și mai mult după decesul lui Gheorghe Negură, alt inculpat în dosar. Tribunalul a dispus efectuarea unei adrese către Primăria Sectorului 2 București şi către Info Camera Notarilor Publici, în vederea comunicării moștenitorilor inculpatului decedat precum şi efectuarea unei adrese către AVAS pentru a se comunica dacă există părți civile care şi-au recuperat prejudiciul. Viitorul termen a fost stabilit pentru 25 iulie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sorin Ovidiu Vântu , Gheorghe Negură , Ioana Maria Vlas , Mircea Costescu , Tribunalul Sibiu , Info Camera Notarilor Publici , Primăria Sectorului
Vizualizari: 355


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adi
Acum 5 ore
X
Acum 6 ore
Toto
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Ina