Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Teodor Tulpan s-a intors din expeditia Alaska 2011

Ţelul expediţiei a fost escaladarea vârfului McKinley, cel mai înalt vârf de pe continentul nord-american, situat la altitudinea de 6.194 m.
Expediţia planificată iniţial pentru anul trecut şi amânată din cauza accidentului la spate suferit în aprilie a fost dusă la bun sfârşit anul acesta, în doar 12 zile. Deşi durata preconizată şi alocată expediţiei era de trei săptămâni, aceasta s-a realizat într-un timp mult mai scurt. Plecarea din Sibiu a avut loc în data de 21 mai, iar atingerea vârfului McKinley a venit în ziua de doi iunie, la ora 14.00, ora locală.

Expediţie cu vreme schimbătoare şi accidentări

Cea de-a 14-a expediţie de mare amploare la care a participat Teodor Tulpan nu a fost lipsită de condiţii de vreme neprielnice şi de accidentări. „Noi ne-am descurcat foarte bine, am avut mâncare şi echipament pentru trei săptămâni. Sigur că au apărut şi degerăturile la nas şi la obraji, iar eu am avut şi o problemă la degetele de la picioare, deoarece n-am avut cei mai buni bocanci, dar, cu timpul, va trece. Mai grav a fost ce i s-a întâmplat colegului meu Adi, care a alunecat şi şi-a dislocat umărul. A trebuit să-i repun umărul la loc, lucru care a întârziat expediţia cu 2-3 zile, dar, se pare, cieva acolo sus a ţinut cu mine şi cu noi, şi a vrut să îmi îndeplinesc acest vis”, a spus Teodor Tulpan.

McKinley, un vârf greu de atins

McKinley face parte din top şapte, al celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente. Teodor Tulpan, cel care în 2003 a cucerit Everestul, consideră că acesta este cel mai greu munte pe care a fost ca alpinist. „E unul din cei mai grei munţi pe care am fost, dacă nu cel mai greu. Vremea este schimbătoare, iar în vârf există o presiune şi o temperatură asemenea celei de la o altitudine de 7000 m. Este un munte greu, deoarece în perioada în care am fost noi acolo, doar 20% din cei înscrişi pentru a urca au şi reuşit să facă acest lucru. Înainte să mergem noi acolo, au fost circa 500 de alpinişti, din care şapte au murit”, a declarat Teodor Tulpan.
Alpinistul român mai are în palmares şi alte vârfuri de renume, printre care: Everest (8848 m) şi Kilimandjaro (5885 m).

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: Teodor Tulpan

Vizualizari: 520

Comentarii

1 comentarii

camelia manea

Acum 12 ani

Il felicit din toata inima pe Teodor, stiu ca e o reusita de palmares, il incurajez sa aiba rabdare cu degeraturile si cu spatele - si eu a trebuit sa am rabdare cu mine si cu toate cite s-au intimplat dupa acest virf, care este o frumusete, pentru ca e si foarte provocator. Sper ca toata echipa e bine, asteptam vesti, imagini, povestiri picante! Ginduri frumoase, Camelia
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus