Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
17°C

Sibianul care a escaladat Everestul, voluntar în școlile din Sibiu. Le vorbește copiilor despre munte și provocările lui

Sibianul care a escaladat Everestul, voluntar în școlile din Sibiu. Le vorbește copiilor despre munte și provocările lui

Teodor Tulpan, sibianul care a ajuns pe cel mai înalt vârf din lume, Everest, împărtășește voluntar copiilor din școlile din Sibiu experiențele sale prin prezentări interactive la care tinerii sunt încurajați să participe cu întrebări și să-și exprime curiozitățile. Zilele trecute sibianul a ajuns la elevii de la Liceul de Artă, iar săptămâna viitoare va ajunge la elevii de la Colegiul Național Octavian Goga.

Sibianul merge voluntar în școli, le povestește copiilor despre experiențele sale, despre munte și le răspunde la fiecare curiozitate în parte.

„Pentru că este săptămâna Altfel, fiecare școală decide să facă diverse activități, programe, proiecte. Am fost la Liceul de Artă, copiii au fost foarte interesați, mulți dintre ei merg pe munte, chiar au avut o lecție la engleză despre o alpinistă austriacă care și-a pierdut partenerul în urmă cu câțiva ani”, a spus sibianul pentru Turnul Sfatului.

Săptămâna viitoare acesta va avea o întâlnire și cu elevii de la Colegiul Național Octavian Goga.

„Le-am povestit copiilor despre munte, a fost o discuție deschisă cu întrebări și răspunsuri, săptămâna viitoare urmează să merg  și la Goga. Vorbim despre provocări, depășirea limitelor, despre meseria de ghid montan, despre obiectivele pe care și le propun. Mersul pe munte, în natură, plimbarea sunt benefice pentru fiecare persoană în parte”, a mai spus sibianul.

Teodor Tulpan este salvamontist din 1993 în cadrul Asociației Salvatorilor Montani Sibiu, din 1998 în 2006 a activat ca salvamontist profesionist în echipa Sibiului, iar din 1999 este instructor național salvamont. A studiat Educație Fizică și Sport la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, unde acum este profesor, având un doctorat în domeniul alpinismului. Sibianul a ajuns pe cel mai înalt vârf al planetei - la 8.848 metri altitudine, pe Everest - este primul român care a zburat cu parapanta în masivul Tien-Shan și primul român care a zburat în Aconcagua.

Citește și: Sibianul care a escaladat Everestul continuă să exploreze munții: ”Fiecare om în viață are un vis”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Mitza

Acum 2 ani

Scoala de bani pentru visatori!
Raspunde

Carcotasul de serviciu

Acum 2 ani

De parcă pe elevi i-ar interesa poveștile lui...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus