Vineri,
03.05.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Meci tensionat la Navodari. Calificarea se joaca pe Municipal

CSU Voinţa şi-a atins o parte a obiectivului în meciul disputat sâmbătă pe terenul echipei Săgeata Năvodari. Sibienii nu au reuşit să înscrie, dar au părăsit neînvinşi oraşul de la malul mării şi joacă meciul decisiv acasă, în faţa propriilor suporteri. Meciul anului are loc pe stadionul Municipal din parcul Subarini miercuri, în 6 iulie, de la ora 18. Şi e meciul care poate readuce Sibiul după mulţi ani, prea mulţi ani, pe prima scenă fotbalistică a României.

Tribunele stadionului din Năvodari au fost pline ochi. Suporterii s-au îngrămădit mult peste capacitatea unei arene care nu arată de Liga I iar incidentele nu au lipsit. Pe drumul spre stadion, un grup de suporteri sibieni a fost atacat cu pietre, una dintre fetele din grup având nevoie de intervenţia medicilor pentru a opri sângerearea la cap. „Am ajuns pe la ora 15.00 la stadion, acolo erau nişte jandarmi, dar nu ne-au escortat. Am decis să mergem până la mare să facem o baie. Era doar un km până la plajă, aşa că am plecat într-un grup de 10-15 persoane. După ce am făcut o baie în mare, am mers la o terasă să bem o bere. După aceea am decis să plecăm spre stadion, să ne ocupăm locurile în aşteptarea meciului. În drum spre stadion am început să cântăm pentru Voinţa. Nu cântam tare, eram liniştiţi. Până în stadion, lângă un pod erau doi inşi. Aceştia au început să arunce cu pietre în noi şi să ne înjure. Prima piatră nu a atins pe nimeni, dar a doua a lovit-o pe prietena mea în cap, deasupra tâmplei. Ăia au fugit, iar prietenei mele a început să-i curgă sânge. Noi am căutat o ambulanţă, dar până la urmă am dus-o la ambulanţa din stadion. Doctorii i-au oprit sângerarea şi apoi au bandajat-o la cap”, spune prietenul fetei lovite în scurta altercaţie.
Meciul a fost foarte sărac în ocazii de poartă, ambele echipe încercând în primul rând să nu primească gol. Năvodariul nu s-a putut baza în această partidă pe doi dintre cei mai buni jucători ai săi, Olah, fundaş cu multă experienţă în prima ligă şi Chiţu, golgheterul echipei din acest campionat, ambii rechemaţi la lotul Pandurilor Târgu Jiu, echipă de care aparţin şi de la care au fost împrumutaţi. Chiar şi fără cei doi, Săgeata a fost la un pas să dea lovitura şi să câştige prima manşă a barajului. În minutul 80, Marius Jianu a căzut în careul sibienilor, faultat clar de portarul Voinţei, însă Alexandru Tudor a considerat faza simulare şi i-a dat acestuia cartonaş galben. Pe de altă parte, Voinţa putea pleca foarte bine cu victoria în tolbă dacă şutul lui Bunea din ultimul minut al timpului regulamentar găsea spaţiul porţii. Deschis ideal în lateral de Tătar, Bunea a trimis mingea la câţiva centimetri de poartă iar meciul s-a încheiat 0-0, scor cu speranţe pentru fotbalul sibian şi pentru suporterii care aşteaptă cu sufletul la gură pasul decisiv al Voinţei spre fotbalul mare. Miercuri, partida începe la ora 18 iar preţul unui bilet este 10 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus