Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Peste o mie de contestatii, depuse de elevii nemultumiti de notele obtinute la bacalaureat

Conducerea Inspectoratului Şcolar Sibiu a anunţat, marţi, că au fost depuse peste 1.000 de contestaţii la bacalaureat, faţă de 239 câte au fost anul trecut, numărul foarte mare explicându-se prin faptul că mulţi au picat la o singură probă şi speră să obţină o notă mai mare la reevaluarea lucrării.

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Sibiu, Constantin Gorun, în judeţ au fost depuse 1.005 contestaţii de către elevii nemulţumiţi de notele obţinute la probele examenului de bacalaureat.
"Avem un număr de 1.005 contestaţii, la 13 discipline. Numărul este foarte mare, având în vedere că anul trecut au fost 239 de contestaţii, dar se explică prin faptul că procentul de promovabilitate pe discipline este foarte mare, ceea ce înseamnă că foarte mulţi elevi au picat la o singură probă. Toţi aceştia au depus contestaţii, sperând că la reevaluarea lucrării, dacă primesc nota 5.00, vor reuşi să promoveze examenul", a declarat, corespondentului Mediafax, Constantin Gorun.
Potrivit acestuia, cele mai multe contestaţii - 292 - au fost depuse la matematică. De asemenea, 291 de contestaţii au fost depuse la limba şi literatura română, 140 la biologie şi 105 la geografie, la restul disciplinelor fiind depuse sub o sută de contestaţii.
Contestaţiile depuse de elevii din judeţul Sibiu vor fi corectate în judeţul Braşov, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.
În judeţul Sibiu, înaintea contestaţiilor procentul de promovabilitate a examenului de bacalaureat a fost de 53,8.
Cea mai mare promovabilitate - 90,12 la sută - s-a înregistrat la română, la matematică fiind de 73,25 la sută, iar cele mai mici procente s-au înregistrat la fizică (51,34) şi chimie (55,65).
Pe unităţi de învăţământ, cel mai mare procent de promovabilitate - 99,12 - s-a înregistrat la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din municipiul Sibiu. Aici, din 115 absolvenţi 113 au promovat bacalaureatul.
Cel mai mic procent de promovabilitate din judeţ -10,12 - s-a înregistrat la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară "Terezianum" Sibiu, unde doar 16 dintre cei 158 de elevi înscrişi au promovat bacalaureatul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus