Joi,
27.11.2025
Ploi Moderate
Acum
6°C

Depozitul de mobila Iugesti a fost facut scrum

Un depozit de mobilă aparţinând fabricii Iugești a fost distrus într-un incendiu care s-a petrecut, în noaptea de joi spre vineri, pompierii încercând mai multe ore să limiteze incendiul care risca să se extindă la blocurile din jur. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Laurenţiu Atanasiu, echipajele au fost solicitate, în noaptea de joi spre vineri, să intervină la un incendiu care s-a petrecut la un depozit de mobilă al societăţii Iugeşti, aflat pe Calea Dumbrăvii, în municipiul Sibiu, într-o zonă în care sunt şi blocuri de locuinţe, informează Mediafax.
"Un echipaj de la ISU Sibiu a intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit. S-a intervenit cu cinci autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă", a declarat Laurenţiu Atanasiu. Oamenii care locuiesc în zonă s-au speriat foarte tare văzând flăcările, înalte de câţiva metri. "La un moment dat, m-am trezit şi când mi-am aruncat ochii pe geam totul era portocaliu. Nu ştiam ce se întâmplă, m-am dat jos din pat, am deschis fereastra şi am văzut că era foc. L-am sculat pe soţul meu şi l-am pus să sune la pompieri şi am zis să ne mutăm maşinile să nu le cuprindă", a declarat Diana Ganea, una dintre locatarele blocului din apropierea depozitului.
Pompierii au lucrat mai bine de patru ore pentru stingerea incendiului şi protejarea locuinţelor din zonă.
La finalul intervenţiei, depozitul a fost în totalitate distrus. Potrivit lui Laurenţiu Atanasiu, deocamdată, nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului, urmând a se face o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
De asemenea, nu se cunoaşte valoarea totală a pagubelor sau dacă mobila era asigurată sau nu, urmând a se stabili aceste detalii, în cursul zilei de vineri, cu proprietarul societăţii.
Ce se cunoaște, este faptul că societatea avea datorii însemnate la bugetul statului, nu mai departe de luna trecută, Direcția Finanțelor Sibiu a scos la licitație mai multe bunuri ale companiei, pentru a recupera din sumele datorate la buget. Iugeşti SRL avea o datorie către stat de 751.000 lei, fiind pe locul 29 în topul datornicilor. La licitaţia din 11 iunie, fiscul încerca să vândă mai multe automobile şi utilaje ale companiei.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

proasta dracului

Acum 14 ani

\"L-am sculat pe soţul meu şi l-am pus să sune la pompieri\" Dar tu vaco daca puneai tu mana si sunai te dureau degetele sau esti retardata si nu sti sa folosesti telefonul?
Raspunde

dan

Acum 14 ani

Vai de mine! Inainte de executarea silita depozitul cu toata marfa a luat foc! Ce coincidenta! Si in prealabil toata mobila care mai era a fost mutata si inlocuita cu lemn de foc pt alimentarea incediului izbucnit \"spontan\"!
Raspunde

pentru 1

Acum 14 ani

ai foarte mare dreptate, ca femeia aia sunt mult proaste
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus