Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Rihanna a dansat in chiloti pe strada, la un festival din Barbados

Rihanna şi-a făcut apariţia la un festival din ţara sa natală, Barbados, şi a defilat alături de alţi oameni, îmbrăcată într-un costum format doar din sutien şi chiloţi.

Cântăreaţa a fost în centrul atenţiei, arătând că nu are deloc inhibiţii şi alăturându-se mulţimii care a sărbătorit Kadooment Day, un festival tradiţional din Barbados, scrie dailymail.co.uk.

Costumul roşu al Rihannei, format dintr-un sutien şi o pereche de chiloţi şi decorat cu pietre, a atras atenţia celorlalţi participanţi la paradă. Cântăreaţa a accesorizat ţinuta cu o pereche de ciorapi plasă şi a purtat pe cap o coroană cu pene.

Rihanna a dansat, a trimis sărutări mulţimii, a băut şi a vorbit cu prietenii în timpul petrecerii şi nu a părăsit parada nici la începerea ploii.

Grand Kadooment este sărbătoarea încheierii recoltării în Barbados. În luna iunie, Rihanna a devenit ambasadorul oficial al ţării sale natale.

Rihanna va lansa acest parteneriat printr-un concert pe care îl va susţine în oraşul Bridgetown, capitala ţării, în luna august, eveniment ce face parte din turneul de promovare a celui mai recent album ai ei, intitulat "Loud".

Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", lansat anul trecut, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu nouă premii Grammy.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 185

Comentarii

1 comentarii

no si?

Acum 14 ani

no si care-i sfaraiala?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus