Prin negociere directă, Consiliul Județean Sibiu a mai pompat încă 1,8 milioane de lei firmei Comtram SA, în calitate de lider de asociere, pentru finalizarea lucrărilor la drumul județean Sibiu – Agnita, investiție pentru care sumele peste contractul inițial au ajuns să depășească 3,8 milioane de lei, fără TVA. Lucrările ar trebui terminate peste nici 30 de zile.
Cele 1,8 milioane de lei ce vor fi plătite celor de la Comtram SA (lider al asocierii în care mai intră DPC SA, ConA SRL și Construcții SA) reprezintă cea mai mare suplimentare de contract de la semnarea acestuia, în septembrie 2009. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Sibiu la finele săptămânii trecute, dar suplimentarea a fost acordată încă din 23 iunie.
Necesitatea acestor sume suplimentare este vag descrisă în anunțul făcut de CJ Sibiu: ”realizarea unor dispozitive de susținere pod – realizarea a două scări de acces pe taluzul drumului – înlocuirea podețelor – execuție ziduri de sprijin în localitatea Alțâna etc.”
Odată cu această suplimentare, valoarea totală a contractului ajunge la peste 31 de milioane de lei. Valoarea inițială era de 30,2 milioane de lei, dar în iunie anul trecut, din acea sumă au fost scăzute trei milioane de lei, acordate inițial pentru reabilitarea a șase km de drum care traversează Dealul Dăii (porțiune scoasă din proiect și încredințată celor de la Drumserv pentru 10,8 milioane de lei).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Dealul Dăii
Vizualizari: 243


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
John
Acum 8 ore
Sibian
Acum 9 ore
Mno
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei