Mâine, la Sibiu va avea loc Maratonul de Noapte, singurul eveniment de acest gen din Europa. La maraton, care se va desfăşura după ora 21:00, vor lua startul peste 230 de concurenţi, care vor alerga aproximativ 42 kilometri.
Evenimentul are ca scop includerea Sibiului în cercul oraşelor organizatoare de maraton, cum sunt Bratislava, Londra, New York sau Viena.
Sâmbătă maratonul va începe la ora 19:00 şi va dura aproximativ şase ore, iar în paralel vor mai avea loc alte trei curse de maraton. Prima este dedicată copiilor, va începe la ora 12:00 şi se va desfăşura pe o distanţă de 2,5 kilometri. A doua este dedicată persoanelor peste 50 de ani, va începe la ora 19:30 şi se desfăşura pe o distanţă de 4 km. Iar ultima numită „half maraton”, va începe la ora 18:30 şi se va desfăşura pe o distanţă de 21 kilometri.
Startul Maratonului de Noapte se dă în Piaţa Mare, iar cursa se va încheia în aceeaşi locaţie. Pe parcursul cursei, în faţa plutonului precum şi în spatele acestuia, va fi amplasat câte un safety car. Pe traseu vor fi amenajate 20 de puncte de hidratare, iar la fiecare punct de hidratare va exista un checkpoint, de unde fiecare concurent va primi o brăţară de hârtie, astfel încât la sosirea la linia de finish concurenţii trebuie să prezinte toate cele 20 de brăţări. Traseul stabilit de catre organizatori include zeci de străzi din zonele centrale până în cartiere marginaşe sau zone rezidenţiale. După plecarea din Piaţa Mare, concurenţii vor parcurge următorul traseul Nicolae Bălcescu - Bretter - Vasile Milea – Rahovei – Calea Dumbrăvii – Ludoş – Calea Poplăcii – Victoriei – Andrei Şaguna – Alba Iulia – Malului – Râului – Malului – Nicolae Teclu – Bâlea – Ştefan cel Mare – Semaforului – Rahovei – Mihai Viteazu – Calea Dumbrăvii – Siretului – Gheorghe Dima – Rahovei – DN 1 – Vasile Milea – Victoriei – Parcul Sub Arini – Victoriei – Calea Poplăcii – Ludoş – Calea Dumbrăvii – Bretter –Nicolae Bălcescu linia de finish fiind trasată tot în Piaţa Mare.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Gheorghe Dima , Piata Mare , Mihai Viteazu , Alba Iulia , Parcul Sub Arini , Calea Dumbrăvii , Andrei Șaguna , vasile milea , New York , Nicolae Teclu , Calea Poplăcii , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Startul Maratonului Continenta
Vizualizari: 247
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Razvan
Acum 1 oră
Munteanu
Acum 1 oră
Sibian SB
Acum 2 ore
Xxx
Acum 2 ore
Xxx