Rășinăreni, sibieni și turiști din toată țara au poposit astăzi, pe platoul de pe Valea Ștezii, să guste un bulz și să bea un pahar de țuică, la Festivalul Brânzei și al Țuicii.
Pe platou, zeci de tarabe cu pastramă, brânză de burduf, ceaun de miel, țuică de prune și turtă dulce, atrăgeau trecătorii să guste și să cumpere.
" Eu vin de cinci ani la festival și nu aduc doar un produs, vând mai multe, brânză de burduf, cașcaval, telemea cu 40 de lei kg și țuică de prune, mere și pere cu 20 de lei litrul. De vândut se vinde binișor, dar parcă în alți ani mergea mai bine vânzarea" spune Maria Moga din Rășinari.
Dacă la brânzeturi și la palincă vizitatorii sunt mai reținuți, nu același lucru se poate spune, când vine vorba de tarabele unde se vinde ceaun de miel sau pastramă.
"Avem destul de mulți clienți, vine omul ia o faurfurie de ceaun cu varză murată și mămăliguță, sau o porție de mici și o bere și parcă nu-i mai vine să plece. Așa e în fiecare an, că și atmosfera ajută, e frumos cu muzică populară și dansuri tradiționale" povestește un comerciant.
Anul acesta pe scena festivalului vor urca mai mulți artiști. Astăzi cei prezenți s-au putut bucura de spectacolul oferit de formația artistică de dansuri și joc a Căminului Cultural din Rășinari, Ansamblul de cântăreți "Tilișcuța", Ana Munteanu, Vasile Conea și Elena Jurcănescu.
Mâine, a VIII-a ediție a Festivalului Brânzei și al Țuicii, se va încheia cu un spectacol oferit de Cindrelul Junii Sibiului și concerte populare cu Nicoleta Voica, Gabriela Tuță și Alina Pinca.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Ștezii , Căminului Cultural , Maria Moga , Vasile Conea , Cindrelul Junii Sibiului , Ana Munteanu , Angelicăi Alina Pinca , Nicoleta Voica , Gabriela Tuţă , Festivalului Brânzei , Elena Jurcănescu , Festivalul Brânzei
Vizualizari: 434


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mesterul dupe net
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 2 ore
Asdfasdf