În perioada 13-17 septembrie, Sibiul, Clujul şi Bucureştiul vor fi gazdele proiectului „Voci paralele“, derulat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Generalitat de Catalunya şi Institut Ramon Llull.
În încercarea de apropiere şi descoperire reciprocă a culturilor română şi catalană, actriţa Andrada Corlat, sub îndrumarea regizorului Albert Mestres, va susţine recitaluri în limba română din textele a opt poeţi români şi catalani: Miquel Desclot, Aurel Pantea, Ion Cristofor, Christelle Enguix, Letiţia Ilea, Marc Romera, Oana Cătălina Ninu şi Maria Antonia Massanet. La dialogul intercultural vor participa şi cei opt poeţi, care vor interveni cu lecturi din propria creaţie, în limbile română şi catalană: un joc bilingv de cuvinte şi lumini, în regia lui Albert Mestres.
De asemenea, în cadrul proiectului va fi publicat volumul bilingv „Voci paralele/ Veus paral•leles„, incluzând poezii ale celor opt poeţi, distribuit gratuit în cadrul fiecărui recital.
Proiectul anual „Voci paralele“ a fost iniţiat de Generalitat de Catalunya în anul 2003, fiecare ediţie propunându-şi apropierea dintre cultura catalană şi o altă cultură. Astfel, la cea de-a noua ediţie, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, patru poeți catalani și patru poeți români au participat în perioada 2-11 iulie la un turneu în şapte localităţi spaniole.
Evenimentul din Sibiu va avea în 15 septembrie, de la ora 20:00, la Libraria Humanitas. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Librăria Humanitas , Institutul Cultural Român , Institutului Cultural Român , Actriţa Andrada Corlat , Albert Mestres , Institut Ramon Llull , Maria Antonia Massanet , Aurel Pantea , Christelle Enguix , Ion Cristofor , Letiţia Ilea , Marc Romera , Miquel Desclot , Oana Cătălina Ninu
Vizualizari: 562
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 33 minute
HBomb
Acum 33 minute
Q
Acum 40 minute
Q
Acum 48 minute
Q - erau limacși