Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au aprobat solicitarea lui Ilie Carabulea, de a amâna judecarea recursului în celebrul Dosar Apostu. Termenul stabilit de instanță este 19 octombrie, dată până la care Ilie Carabulea are termen să își angajeze avocat.
Primul termen în recursul formulat în urma sentinței pronunțate la Curtea de Apel Constanța a fost programat azi, după ce pe parcursul verii, judecătorii Înaltei Curți au mai judecat câteva termene intermediare și recursuri formulate în cazul lui Florin Apostu și a lui Tiberiu Popescu, ambii reținuți în arest preventiv. De fiecare dată, însă, judecătorii au decis menținerea stării de arest preventiv.
Bursa zvonurilor arată că există posibilitatea ca Ilie Carabulea să solicite rejudecarea întregului caz, pornind în special de la faptul că autorizațiile de interceptare a convorbirilor au fost date de Înalta curte de casație și justiție, și nu de către Curtea de Apel Alba.
Curtea de Apel Constanța l-a condamnat pe fostul prim-procuror la trei ani de închisoare cu executare, iar pe Tiberiu Popescu la un an și opt luni de închisoare cu suspendare. Magnatul sibian Ilie Carabulea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, tot cu suspendare fiind condamnat și Nicolae Boța – un an și două luni, această pedeapsă fiind pronunțată și în cazul soților Dumitru și Mihaela Cârstea.
La această sentință au făcut recurs atât cei cinci inculpați, cât și procurorii DNA, care consideră că pedepsele sunt prea mici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Apel Alba , Ilie Carabulea , Parchetul Înaltei Curţi , Apel Constanța , Mihaela Cârstea , Nicolae Boța , Florin Apostu , Dosar Apostu , Tiberiu Popescu , Judecătorii Înaltei Curți
Vizualizari: 344
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Pintilie
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Xxx
Acum 5 ore
Nobody
Acum 6 ore
Claudiu