Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Ascultati-l pe Rege

Am asistat la o penibilă ciondăneală pe tema invitării regelui Mihai I să ia cuvântul, de ziua sa de naştere, în aula Parlamentului. Unii au lansat invitaţia(PNL), alţii s-au raliat(PSD) şi alţii s-au opus(PDL). Nimic nou. Aşa o ducem de o  bună bucată de vreme. Ne miram să se fi realizat o unanimitate. Dincolo de „argumentele” emoţional-politice, întrebarea este, pentru cugetul de bun simţ, dacă un astfel de gest, o astfel de prezenţă, ar fi legitimă şi oportună, dacă ar folosi sau dimpotrivă ar dăuna intereselor  României.

          Angajând analiza pe linie de legitimitate, recursul la datele istorice, filtrate prin prizma parametrilor juridici, conduce la constatări uluitor-surprinzătoare, faţă cu care, probabil, unii dintre cititorii acestor rânduri vor fi nedumeriţi. Anume că, titlul de Mihai I al României, rege, pe care Casa Regală îl uzitează atât pe relaţie internă cât şi externă, are, de fapt,  un fundament juridic. Dintr-o sumară analiză vom conchide că forma de stat, instituţie fundamentală, se decide prin voinţa liberă, conştientă şi suverană, calificativ-majoritară, a unui popor. Monarhia constituţională ca formă de stat a României a fost proclamată, acceptată de popor, la 10 mai 1881, în urma războiului de independenţă. Cu toate meandrele urmate de regi, între care regele Carol al II-lea s-a singularizat într-un anume fel, cu toate evenimentele care au pus în cumpănă integritatea teritorială a ţării, monarhia constituţională s-a menţinut, ca o formă consolidată de stat, până la 30 decembrie 1947. Întrebarea esenţială care urmează: actul de abdicare al regelui Mihai precum şi proclamarea RPR au suprimat monarhia contituţională? Răspunsul se cere a fi dat pe două paliere: de facto şi de jure.

          De facto, da. Prin abdicarea regelui, prin proclamarea Republicii, România a încetat, în fapt, să mai fie o monarhie. Din 30 decembrie 1947 până în ziua de azi, ea se exprimă ca o republică, atât prin alcătuirea instituţională internă cât şi pe linia relaţiilor internaţionale.

          De jure însă, problema devine delicată iar răspunsul, în termeni ştiinţific-juridici, conduce spre ideea că monarhia constituţională nu a fost juridiceşte desfiinţată. Actul de abdicare al regelui, acceptat prin voinţă naţională, odată cu adoptarea, tot prin voinţa naţională, liberă şi suverană, a formei de stat republicane, ar fi tranşat irevocabil problema. Numai că - şi de data aceasta intervin chestiunile de substanţă – abdicarea n-a fost voinţa liberă, suverană a regelui, ci dictatul brutal, samavolnic al unei puteri care nu exprima şi nu se sprijinea pe voinţa naţională ci pe tancurile sovietice. Un astfel de act care înfrânge voinţa cu puterea forţei majore, nu poate fi aşezat la temelia intenţiei regelui de a renunţa de bună voie la prerogativele sale de suveran. La rândul său, în condiţiunile istorice date, nici vorbă nu poate fi de faptul că poporul român ar fi consimţit liber şi suveran la renunţarea la monarhia constituţională şi ar fi îmbrăţişat, tot liber şi suveran, republica populară. Nu cred că există niciun român care să judece altfel. Aşa dar, circumstanţele de fapt ale momentului, raportate la coordonatele legal-juridice, nu permit o altă concluzie decât că, desfiinţată în fapt prin măsuri samavolnice, monarhia constituţională a supravieţuit formal-juridic.

           Nu se punea problema, sub regimul comunist, a unor alegeri libere privind forma de stat. Cum se ştie, conducerea politică postrevoluţionară, de aceiaşi esenţă comunistă, n-a catadicsit nici ea, să pună în faţa poporului român, în chip special, sub forma unui referendum, alegerea între monarhie sau republică, deşi i-au fost adresate cereri repetate în acest sens, cu deosebire de societatea civilă. I-a fost teamă de rege ca lu-dracu de tămâie, drept care l-a hăituit ca pe un infractor de rând.

           Până în ziua de azi, voinţa naţională care a consfinţit şi susţinut monarhia constituţională, nu a fost juridiceşte înfrântă în mod convingător. Republica nu are nici la ora actuală legitimitate proclamată prin voinţa naţională, repet, conştientă, liberă şi suverană. Este adevărat că avem o constituţie, adoptată după revoluţie, votată de popor în 1991, care consacră forma de guvernământ republicană. Cât de liber a fost, în conştiinţa sa, electoratul român când a dat acest verdict? Problema s-a adresat unui popor încă nedesmeticit după o lungă noapte de adormire, de alienare a conştiinţei şi demnităţii sale, sub influenţa distructivă a propriei identităţi, a propriei valori istorice şi naţionale. Un popor intoxicat până la refuz de propaganda comunistă aproape o jumătate de secol, în blamarea şi condamnarea a tot ceea ce câştigase România în devenirea ei europeană şi democratică, cu contribuţia esenţială a instituţiei monarhice. Mai mult decât atât. Chestiunea formei de stat, ieşită din comun prin enorma ei importanţă, trebuia pusă spre judecată în chip distinct, nu la pachet şi strecurată printre noianul celorlalte instituţii ale statului, în urma unei dezbateri publice cu un deosebit caracter informativ-educativ, pentru ca fiecare alegător să fi decis în deplină conştiinţă, în deplină cunoştinţă de cauză. Aceasta ar fi însemnat un referendum pe problemă minuţios şi temeinic pregătit.

          Consecinţele ignorării deliberate a problemei, preluarea tale-quale a formei republicane pentru că aşa ne-a lăsat-o Ceauşescu, pe când întreaga istorie a ţării s-a întemeiat pe domnitori şi regi, s-au regăsit în evoluţia noastră postdecembristă. O perioadă de turbulenţă politică fără egal, debusolată, încrâncenată, pe fondul unor valori submediocre, în care preşedinţii la conducere, lipsiţi de aureola devenirii tradiţional-istorice, de simbolul reprezentativităţii naţionale, au fost mai degrabă cârpele de şters mizeria pestilenţială de pe faţa unei politici moral decalibrate. Ei n-au contribuit cu nimic la consolidarea unităţii, a solidarităţii de neam, dimpotrivă, s-au subsumat luptelor politice intestine care au dezbinat ca niciodată poporul român. În această ameţitoare degringoladă, figura proeminentă a regelui Mihai I a rămas şi se detaşează, simbolică, neutrală, cu o puternică încărcătură morală, impunând prestanţă şi respect, cu totul contrar denigrărilor pe care i le aduce preşedintele Băsescu.

          Inadevăr, el n-a trădat. Actul de la 23 august 1944, gândit şi pregătit împreună cu sfetnicii apropiaţi ca şi cu politienii de prestigiu ai vremii, devenise circumstanţial posibil, politiceşte şi militar necesar. Altminteri, ţara şi poporul ar fi fost pradă unor bătălii devastatoare, cu urmări incalculabile. Viitorul ţării, cu deosebire unitatea şi integritatea ei teritorială, ar fi fost în grea cumpănă. În fine, nu era un act de trădare, ci de desprindere de un partener care, paranoic, se luase la harţă cu întreaga lume, pângărind valorile fundamentale ale civilizaţiei umane. Nici slugă la ruşi nu a fost. Urmare politicii antonesciene greşite, de trecere dincolo de Nistru, România nu avea altceva de făcut decât să se supună verdictelor de la Teheran şi apoi Yalta, care acestea ne-au hărăzit influenţei ruseşti, iar nu voinţa liberă a conducerii ţării în frunte cu regele. Se cunoaşte rezistenţa opusă de rege subordonării ruseşti şi implementării comunismului. Preşedintele Băsescu fie ignoră realitatea istorică, fie se lasă pradă unor emoţii subiective. Jignirea  deplorabilă se adresează unui personaj de înaltă ţinută, rămas simbolul mândriei naţionale, apreciat şi stimat ca atare de curţile imperiale şi cancelariile politice internaţionale, ca singura personalitate legendară a ultimului război mondial în viaţă. Indiferent care va fi soarta de viitor a monarhiei în România, este sigur că invitaţia şi apoi eventuala sa prezenţă în forul suprem legislativ şi reprezentativ al ţării va fi, la lumina sinteticelor argumente mai sus expuse, deopotrivă legitimă şi oportună.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

adriana

Acum 12 ani

Sunt întru totul de acord cu cele spuse.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus