Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
26°C

Banca Astra. Ultima de pe dreapta

În Parcul Astra, problema datoriilor suverane este cap de afiș. Un grup de cinci-șase bătrâni sporovoiesc despre cum ar putea da Grecia faliment. După ce a ascultat cât a ascultat un bătrânel ce pare exact modelul șefului de scară din Vasile Aron ridică grav vocea și se răstește la colegii de discuție:

„Vă spun eu cum stă treaba cu băncile ăstea. Ele ar putea declanșa următorul război mondial, dacă statele ăstea europene nu-și vor da mâna și vor scăpa de birul băncilor. Nu uitați că prigoana evreilor în al doilea Război Mondial a pornit tot de la bani, bancheri și datorii. Cum scapi cel mai ușor de datorii? Îi dai în cap ăluia de îi ești dator. Tot așa vom scăpa și de criza asta economică, doar că probabil vom da de altele. Evreii au fost strânși prima oară în ghetouri pentru a le lua casele și averea. Le-au luat magazine, economii, conturi, tot. Pe lângă acest jaf, jefuitorii au rămas și curați economic, pentru că tot evreii erau cei mai buni bancheri atunci. Tot ceva asemănător se va întâmpla și acum. Doar că nu vom avea ghetouri, poate doar un cimitir pentru bănci.
Cum să falimentezi o țară? E imposibil. O țară are lobby politic, tot așa cum are și o bancă. O țară are avere, tot așa cum are și o bancă. Dar o țară are armată. Banca nu are niciun soldat, decât paznicii ăștia de la sucursalele de cartier, bătrâni și vai de capul lor, la fel ca și noi, care fug primii. Asta este cea mai importantă diferență dintre o țară și o bancă: armata și puterea militară”.
Omul își ia trei secunde răgaz, ca să aștepte dacă auditoriul confirmă ce spusese, ori măcar dacă a fost cât de cât atent.  
”Ascultați la mine”, sună din nou adunarea. ”Toate statele importante din lumea asta sunt datoare la bănci. La tot felul de bănci. Se va pune la un moment dat problema de ce să se mai plătească datoriile? Și nu se va mai plăti nimic. Va fi un moment zero, în care totul va pleca de la curat ca lacrima, iar locul băncilor va fi luat de un organism economic ce va fi numit altfel, dar tot ca o bancă va lucra. Vor rămâne pe zero și proștii care nu vor avea timp să-și ridice banii din bănci. Ca la FNI. Unii rămân cu ceva, alții cu... nimic”. După ce a terminat de spus, și-a luat traista neagră în care avea cel mult o sticlă de apă de la robinet și s-a întors pe cîlcâie. Lecția economică nu a convins pe nimeni. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus