Luni,
02.12.2024
Innorat
Acum
4°C

Meserie de imprumut. Sa va dea Dumnezeu sanatate, ca groapa o facem noi!

Întotdeauna am fost de părere că, la nevoie, pot face orice meserie cinstită. Până vineri dimineaţă, când mi-am început ziua săpând o groapă în cmitir.

 
Ziua de muncă a unui gropar începe la ora 08:00 dimineaţa. Când află câte înmormântări sunt în ziua respectivă, şi prin urmare, câte gropi are de săpat. Vineri au fost doar două în Cimitirul Muncipal Sibiu, deci foarte lejer. Gheorghe Munteanu, şeful de echipă, şi Niculaie Mărunţelu, gazdele mele în lumea industria mortuară, începuseră deja de vreun sfert de oră groapa când am ajuns eu la 8:30. Mi se explică din mers care este situaţia. „Aici avem un membru al familiei îngropat şi vom îngropa astăzi, deasupra, un alt membru. Deci nu săpăm foarte adânc, doar un metru şi 20 de centimetri, un metru şi 30 de centimetri maxim. Dacă ar fi fost groapă nouă săpam până la un metru şi 80 de centimetri. Astăzi avem noroc, sunt doar două înmormântări şi nu este foarte mult de lucru, dar avem şi zile cu câte şase, şapte. Atunci ne împărţim şi facem şi singuri câte o groapă. Cam o oră şi jumătate, maxim două îţi ia să o sapi. Depinde cât de tare este şi pământul. Acum, cum n-a mai plouat de mult, este foarte tare pământul şi ne ia ceva că trebuie să batem şi cu târnăcopul. Iarna este cel mai greu, când îngheaţă pământul de se face beton. Atunci îi dăm şi cu pickhammer-ul şi cu târnăcopul. Este o muncă foarte grea”, spune Gheorghe Munteanu. 
 
Omul sfinţeşte locul
 
Gheorghe Munteanu are 39 de ani şi de 13 ani lucrează în cimitir. Este exact opusul omului pe care te-ai aştepta să-l găseşti muncind ca gropar. Vorbeşte foarte frumos, calm, explică pe-ndelete. A lucrat la o fabrică mare din Sibiu până să plece în armată. În 1998 când s-a întors, fusese anunţat că nu mai are unde să vină la serviciu. Acum munceşte din greu pe un salariu de 590 de lei, redus de la 800 de lei cât era înainte de tăierile bugetare. Colegul de echipă, Nea Nicu’, lucrează de peste 30 de ani în cimitir. „Am făcut mii şi mii de gropi. Nu le mai ştiu! Sunt oameni care mă cunosc şi mă salută pe stradă şi eu mă uit ca boul la poarta nouă. În atâţia ani... Când am venit eu în cimitir nici nu era atâta cimitirul. Era până la tuile alea mai mari de acolo”, zice Nea Nicu’ arătând înspre direcţia porţii de intrare, la sute de metri distanţă.
 
Ce mai grea întrebare
 
Dacă groapa este dublă, se sapă până la vreo 30 de centimetri de coşciugul îngropat. „Ne dăm seama cât mai avem după cum sună a gol pământul când dai cu lopata. Sicirul în general se conservă acolo unde este apă, dacă pământul este uscat putrezeşte mai greu”, explică Gheorghe Munteanu. Sinceri şi deschişi, cei doi „colegi” de echipă răspund la orice întrebare, în timp ce dau la lopată şi târnăcop. Aşa că-mi fac curaj şi-i întreb: ei şi-au luat locurile de veci, lor cine le va săpa groapa? „Eu nu am, nici nu mă gândesc la aşa ceva! Doamne fereşte!” spune Gheorghe. „Au am! Un pic mai încolo. I-am îngropat acolo şi pe tata şi pe socru, şi când o fi, pe mine mă bagă peste!”, vorbeşte pe şleau Nea Nicu’. Între timp, facem schimb de locuri şi pun şi eu mâna pe hârleţ. Parcă sap în pietriş cimentat, atât de tare este pământul la un metru adâncime. Bineînţeles că lumea râde de mine şi îmi face poze cu telefonul.
Pe la 10.00 groapa era gata. Totul era pregătit pentru înmormântarea de la ora 14.00. Domnii Moldovan şi Mărunţelu îşi ia târnăcoapele şi lopeţile şi pleacă la groapa doi.
 
P. S.: La final, mi s-a spus că am avut noroc. Dacă nimeream într-o zi cu deshumare, nu mai mâncam sau dormeam o săptămână.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus