Marţi,
10.09.2024
Ploi Scurte
Acum
20°C

Un nou spectacol marca "Become" la Muzeul Astra

După succesul primei reprezentaţii în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a spectacolului de stradă „Nunta”, al tinerei Companii de Teatru „Become”, Muzeul Astra pregăteşte o reîntâlnire cu îndrăgita trupă. Spectacolul a fost gândit în spiritul Asociaţiei Become, care promovează folclorul şi tradiţiile româneşti.

Astfel, „Nunta” este un spectacol itinerant prin Muzeul în aer liber, ce va îmbina muzica şi teatrul cu elemente de tradiţie.

„Pentru mine este o plăcere deosebită să urc pe scenă alături de Radu Nechifor, un naist de excepţie. Însă ineditul şi totodată surpriza noastră pentru public este prezenţa, în cadrul spectacolului, a actorului şi regizorului Viorel Branea, căruia îi mulţumim pentru că a acceptat provocarea lansată de tânăra Companie de Teatru „Become”, spune Cătălin Grigoraş, directorul companiei de teatru.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Cătălin Grigoraş, Mihai Alexandru, Alexandra Blejan, Oana Giuverdea, Tolea Dundev, Flavius Tinica şi muzicienii: Radu Nechifor, Marius Tuţă, Mihai Neagu, Radu Neagu, Sebastian Stan, Roxana Tuţă şi Irina Nemeş.

„Nunta” este unul dintre primele spectacole pe care „Become” le-a pregătit pentru stagiunea 2011-2012, fiind realizat în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong şi Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Spectacolului va avea loc vineri, 7 octombrie, de la ora 17:00, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Plecarea se va face cu un autobuz din parcarea teatrului, la ora 16:30.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus