150 de tineri liberali vor mărșălui sâmbătă în Sibiu pentru a manifesta pentru bunul simț în politica națională și în societatea românească. Marșul are stabilit traseul Calea Dumbrăvii - Piața Aurel Vlaicu - B-dul Mihai Viteazu - Calea Dumbrăvii - Piața Unirii - Nicolae Bălcescu - Piața Mare și se va încheia cu înmânarea unei scrisori prefectului Sibiului prin care tinerii liberali își exprimă dezacordul față de regionalizarea României. ”Avem redactată o scrisoare deschisă adresată Guvernului, ce va fi înmânată prefectului județului. În această scrisoare ne exprimăm dezacordul față de propunerea de desființare a județului Sibiu și față de lipsa de reacție a parlamentarilor sibieni legat de acest subiect”, a declarat unul din organizatorii acțiunii, Răzvan Pop.
La marș sunt invitați toți sibieni doritori de normalitate. ”Tinerii liberali din Sibiu, vă invită cu prietenie la o încercare destoinică de manifestare a bunului simț în politica națională și în societatea românească. Nu întâmplător, punctul de pornire al acestui demers este inima țării, orașul Sibiu. Astfel ca, Sibiul va găzdui manifestarea ce va lua forma unui "Marș al politeții și al bunului simț", prilej de răgaz în tumultul politic al vremii”, susțin liberalii într-un comunicat de presă.
Organizatorii spun că va fi un marș al tăcerii, în care participanții nu vor avea scandări.
Marșul va porni sâmbătă, 15 octombrie 2011, la orele 13, punctul de pornire fiind Calea Dumbrăvii (Universitatea Alma Mater), urmând traversarea Pieței Aurel Vlaicu și parcurgerea Bulevardului Mihai Viteazu în ambele sensuri, cu întoarcerea pe Calea Dumbrăvii , strada ce va fi parcursă până în apropiere de Piața Unirii. Traseul urmeaza intrarea in spatiul istoric al Sibiului prin Bulevardul Nicolae Bălcescu și parcurgerea acestuia cu un popas în Piata Mare, unde traseul se încheie.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Razvan Pop , Piata Mare , Mihai Viteazu , Calea Dumbrăvii , Pieței Aurel Vlaicu , Universitatea Alma Mater , Bulevardului Mihai Viteazu , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Piaţa Unirii , Piața Aurel Vlaicu
Vizualizari: 267
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Dan
Acum 7 ore
Pieton
Acum 7 ore
Xulescu
Acum 7 ore
Jiji Berbecali
Acum 7 ore
Claus