Mai multe probleme s-au înregistrat în primele cinci zile ale recensământiului în judeţul Sibiu, astfel un recenzor fiind muşcat de un câine, iar alţii ajungând la cămine studenţeşti cu peste 300 de persoane, fiind nevoiţi să le repartizeze şi recenzorilor care aveau mai puţin de lucru.
Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sibiu, Liviu Baloş, în primele cinci zile de la începutul recensământului în judeţ s-au înregistrat mai multe probleme, căutându-se soluţii pentru rezolvarea acestora, transmite corespondentul Mediafax.
Astfel, un recenzor a fost muşcat de un câine, iar alţii au ajuns la cămine studenţeşti unde se aflau peste 300 de persoane care trebuiau înregistrate.
"O doamnă recenzor din cartierul Veteranilor din municipiul Sibiu (cartier mărginaş - n.r.) a fost muşcată de câine, dar a putut să-şi continue activitatea. Am avut însă mai mulţi recenzori care se aşteptau să găsească în sector locuinţe cu câteva persoane şi au ajuns la nişte cămine studenţeşti cu peste trei sute de persoane. Aceste persoane au trebuit ajutate: fie au fost împărţite în două căminele studenţeşti, fie au fost repartizate la alţi recenzori care aveau mai puţin de recenzat", a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, Liviu Baloş.
Potrivit acestuia, o problemă majoră este că, în cartierele de blocuri, foarte multe persoane în vârstă refuză să deschidă uşa.
"Ce ne deranjează în mod deosebit este că sunt destul de multe cazuri în care recenzorul nu este primit. Persoane în vârstă sunt învăţate tot felul de prostii de către alte persoane şi nu vor să deschidă. Sunt oameni care sunt acasă, pentru că vecinii lor ştiu că nu ies din casă, dar nu vor să deschidă. Recenzorul va mai merge o dată, de două ori, iar dacă nu vor deschide pentru a fi recenzaţi se va trece la amendarea lor. Este o obligaţie recenzarea, nu face fiecare ce vrea", a declarat directorul DJS Sibiu.
În judeţul Sibiu sunt 1.915 recenzori, dintre care peste 700 în municipiul Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 3 ore
Z
Acum 3 ore
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 5 ore
Gen
Acum 5 ore
Eu