Echipa sibiană a primit zilele trecute cartea verde a atacantului sârb Darko Lukanovic, jucător care intră în planurile antrenorului Pelici pentru jocul de sâmbătă, cu Ceahlăul Piatra Neamț.
„Darko Lukanovic a fost înregimentat, i-a sosit cartea verde și probabil va fi apt de joc pentru sâmbătă. Avem încredere în Darko că ne poate ajuta, pentru asta a venit. Este în lot pentru meciul de sâmbătă”, a declarat Alex Pelici, la conferința de presă premergătoare jocului cu Ceahlăul.
Meciul cu Ceahlăul va fi cel de-al doilea joc pentru noul atacant al sibienilor în culorile alb și verde, după partida amicală cu FCM Tg. Mureș. Darko a spus că nu știa multe lucruri despre Voința, dar că este lăudabilă promovarea din liga a patra până în Liga I. „De fapt, nu știam multe despre echipă, dar în fiecare zi aflu lucruri noi. Am auzit că echipa a fost în divizia a patra și, pas cu pas, a promovat până în prima. Este, deci, o nouă experiență pentru Voința să joace în prima ligă. Da, știam că au probleme în ofensivă. Ei aveau nevoie de un atacant, care să înscrie, dar cred că cel mai important lucru este ca echipa să joace bine și să încerce să câștige cât mai multe meciuri. Eu sunt aici, am venit cu experiența mea, ca să ajut echipa. Sâmbătă va fi primul meu meci pentru club, o să-mi dau silința să joc bine, să marchez, să ajut echipa. Când am venit, prima mea impresie despre echipă a fost una bună: o echipă bună, cu un staff tehnic bun, coechipierii sunt minunați. Cu fiecare zi ce trece mă simt mai bine, dar îmi va lua puțin timp să învăț limba română, dar jucătorii și antrenorul vorbesc engleză, așa că este foarte ușor pentru mine. Pentru moment, îmi place foarte mult aici”, a spus Darko Lukanovic.
Impresarul mi-a spus că Voința are nevoie de un atacant și am spus „da”!
În trecut, Darko s-a pregătit timp de o săptămână cu Gaz Metan Mediaș, dar gaziștii nu l-au păstrat. La auzul interesului Voinței pentru el, Darko a spus că nu a stat pe gânduri și a venit la Sibiu entuziasmat. „Nu știu de ce nu am rămas la Gaz Metan. În mod normal, trebuia să stau acolo două zile, apoi am stat o săptămână, iar în fiecare zi îmi spuneau să stau mai mult, pentru că antrenorul mă plăcea, dar ei aveau patru-cinci atacanți buni, și mi-au spus că pentru moment nu au nevoie de mine. Apoi m-a sunat impresarul meu și mi-a spus că a găsit pentru mine un club din România. Mi-a spus că au nevoie de un atacant și am spus „da”. Am venit și am dat probe la Voința împotriva celor de la FCM Tg. Mureș și i-am lăsat o impresie bună antrenorului, cei de aici m-au plăcut și mi-au spus că mă doresc. Atunci am fost sigur că voi semna cu Voința”, a adăugat Darko.
Darko nu și-a ales încă numărul cu care va evolua pentru Voința, dar se pare că în meciul cu Ceahlăul va purta tricoul cu numărul 99, care va fi unul temporar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 404
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Jean
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Anomis
Acum 7 ore
Dth