Turma

Am asistat din întâmplare, vinerea trecută, la o ședință de partid într-o comună din județ. Plecasem în vizită la niște amici și nimerisem exact în timpul unei ședințe a partidului de guvernământ, ținută la căminul cultural. Amicii mei, angajați la primărie, evident erau la lucru, acolo, așa că a trebuit să mă așez și eu în sală, să aștept să se termine totul, ca să putem merge apoi liniștiți la câteva pahare de vorbă. Mi-am încordat stomacul pentru ce urma să ascult și m-am așezat undeva în colțul sălii, timid. În jurul meu am recunoscut și figuri politice de la București. Vorbeau de strategii de campanie. Se aplaudau intens, la fiecare două propoziții și făceau tot felul de glume legate de ouă și scule. Mă pregăteam să vomit, când, aud ușa trântindu-se de perete. Văd apoi cum se revarsă în sală câțiva oameni, unii cu plase în mână. Evident supărați, oamenii încep să vocifereze către sală, enumerând printre înjurături tot felul de ofuri: ”Murim de foame! Ne-ați furat pensiile! Am rămas fără casă! Ați furat țara!”. Abia ce apuc să îmi agăț un zâmbet pe față, când intră în sală trei polițiști care încep să tragă oamenii spre ieșire. Puțină îmbulzeală, ceva înjurături. Politicienii din sală stau însă liniștiți și zâmbesc amuzați. În fine, după câteva minute de agitație, polițiștii reușesc să scoată oamenii supărați din sală. Dezamăgit, dau să mă întorc spre scenă, dar observ cu coada ochiului în ușă o siluetă mare. Mă uit mai atent și nu îmi vine să cred ce văd: un elefant portocaliu, mare cât Catedrala Mântuirii stătea aproape nemișcat în prag. Șocat, dau să mă ridic de pe scaun și cad pe jos. Câțiva policitieni din jur mă ridică de umeri și mă așează la loc. Mă scutur de mizerie și mă uit din nou spre ușă, convins că mi s-a părut. Dar, nu! Elefantul privea nemișcat, din ușă în depărtări. Mă frec la ochi  și  le arăt celor din jurul meu ușa, strigând: elefantul! Unii dau să se uite, dar se întorc spre mine supărați. Eu, insist către un vecin: ”Nu vedeți elefantul?” Omul dă însă din umeri și râde. Eu îmi dau seama că o iau razna și, tăcut, mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre ușă. Mă apropii de elefant și îl pipăi, timid... E cât se poate de real!  Mă frec din nou la ochi. Mă uit spre sală... Politicienii reveniseră la glumele cu ouă și scule, nederanjați. Mă uit din nou la elefant și văd niște desene din grafitti. Citesc cu atenție: ”Cel ma mic salariu din Euopa. Educația, la pământ. Pensia, un film de groază modern. Justiția, o prostituată de lux. Autostrăzile, găuri negre. ” Mă uit din nou în sală. Nimeni nu pare deranjat... Unii aplaudă, alții spun glume, unii se scarpină la șliț, alții vorbesc la mobil. Șocat, rămân pe gânduri câteva clipe. Apoi iau frumos elefantul de ureche și îl scot din sală.  Îl cobor în stradă și îi dau drumul în prima curte pe care o văd deschisă. Mulțumit, dau să mă întorc, dar mă opresc la timp. O turmă întreagă trecea prin fața mea spre căminul cultural.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi