Joi,
18.04.2024
Ploi Usoare
Acum
5°C

De unde isi cumpara haine personalitatile Sibiului

Chiar și când banii nu sunt o problemă, alegerea vestimentației poate da mari bătăi de cap. În Sibiu, însă, mulți oameni ”se îmbracă bine”. Pe cei mai cunoscuți i-am întrebat de unde își cumpără hainele: din Sibiu sau din alte orașe? De pe net, răspunde, de exemplu, Astrid Fodor, viceprimar al Sibiului.

 
Astrid Fodor, viceprimarul Sibiului, este una dintre cele mai elegante şi admirate doamne din oraş. Dar cel mai des își cumpără ținutele din Cluj sau din Braşov. Și foarte rar din Sibiu. „Merg rareori la cumpărături şi atunci prefer să cumpăr din Cluj şi Braşov, pentru că în Sibiu sunt puţine magazine în care pot face cumpărături doamnele de vârsta mea. Majoritatea magazinelor se adresează tinerilor”, crede Astrid Fodor. Nici Anya, fosta componentă a formaţiei Hi-Q, nu-şi cumpără haine din oraşul natal. „Fac cumpărături de oriunde, dar în general obişnuiesc să cumpăr din străinătate, adică din Germania, unde merg destul de des. Dacă îmi place ceva într-un magazin din Sibiu, îmi iau şi de aici, dar mai rar” mărturiseşte cântăreaţa.
În schimb, domnii bine îmbrăcați ai Sibiului găsesc aproape toate articolele pe gustul lor în Sibiu. Pentru unii, cum ar fi viceprimarul Sibiului, Virgil Popa,  Sibiul singur ar putea furniza elementele unei vestimentații de calitate. „Există la nivel de județ destul de multe firme care produc îmbrăcăminte de calitate pe care o aleg fără nici o jenă. Nu am nevoie să fac excursii de «shopping» pentru a-mi completa garderoba. Se face treabă bună și în Sibiu”, spune Virgil Popa. De aceeași părere este și președintele organizației municipale Sibiu a TSD, Horațiu Marin. Majoritatea cumpărăturilor sunt făcute în țară, cu ocazia diverselor deplasări și ocazional în străinătate.
 
Alternativa on-line
 
Poate lipsa de diversitate a produselor sau preţurile destul de piperate le determină pe sibiencele care se îmbracă „cu mult bun gust” să nu se bazeze prea mult pe shopping-ul online. „Cumpărături online nu prea fac, foarte rar îmi mai achiziţionez pantofi. Merg de obicei la Bucureşti sau la Viena, probez ce îmi place şi mă întorc mulţumită”, spune Simona Gheorghe, patroana salonului Maioko. Pe de altă parte, doamna Fodor îl preferă pentru că este „mai practic şi mai simplu”. „Eu îmi fac cumpărăturile online de vreo cinci ani şi cam în proporţie de 90% îmi iau haine de pe site-uri româneşti. De ce o fac? Pentru că îmi este mult mai uşor, nu prea am timp să mă deplasez şi mi se pare comod să stau seara pe net şi să îmi aleg hainele care îmi plac”, spune ea.Galanții Sibiului chestionați de Turnul Sfatului nu au timp să zăboveascâ pe net și să-și aleagă accesoriile preferate. Niciunul din ei nu a încercat nici măcar odată să comande online un costum.
 
Pantofi și taioare vs. cămăși și costume
 
Viceprimarul Sibiului, Astrid Fodor, este o adeptă a taioarelor pentru că „au fost mereu slăbiciunea mea”. Anya are o adevărată slăbiciune și n-ar rezista niciodată în fața unei „perechi dosebite de pantofi”. „Cel mai des cumpăr rochiţe şi pantofi, rochiţele sunt slăbiciunea mea. Iar pantofi îmi cumpăr de oriunde, unori chiar îmi comand şi pe net” mai spune Simona Gheorghe. Pentru Horațiu Marin, pantofii sunt cea mai mare ispită, iar pentru Virgil Popa, costumele trebuie să aibe impozanța specifică. Domnii cu gusturi în vestimentație nu sunt însă victimele brand-urilor și recunosc că nu o anumită firmă e hotărâtoare în alegerile vestimentare pe care le fac. 
 
Dorina Nițu
Paul Georgescu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus