Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor estimează că în judeţul Sibiu vor fi sacrificaţi în perioada de iarnă circa 15.000 de porci din efectivul total de 39.044 capete de porcine existente gospodăriile populaţiei.
„După sacrificarea porcilor, proprietarul sau consumatorul are obligaţia să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei.Principalul rezervor al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţelor umane: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica) şi porcii. Transmiterea bolii la om se realizează prin consumul cărnii sau a preparatelor din carne de porc tradiţionale sau de vânat, infestate şi neprelucrate termic suficient. Pentru efectuarea examenului se prezintă o probă de cca. 200 grame de carne recoltată din pilierii diafragmatici, (baiera unturii) din diafragmă, (iepurele) muschiuleţi, muşchii limbii şi muşchii intercostali”, spune dr. Ioan Penţea, din partea DSVSA Sibiu.
Proba de carne prezentată pentru analiză, va fi însotiţă în mod obligatoriu de crotaliul prin care animalul respectiv a fost identificat, crotaliu care va fi predat medicului veterinar care examinează carnea.
Examenul trichineloscopic în judeţul Sibiu se efectuează la sediul D.S.V.S.A Sibiu (Calea Şurii Mari nr. 21, în zilele de sâmbăta şi duminica), la circumscripţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Sibiu (piaţa Cibin, piaţa Rahova), după programul afişat la sediul acestora, precum şi de către medicii veterinari de liberă practică de la circumscripţiile sanitare veterinare concesionate din oraşele şi comunele judeţului .
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Şurii Mari , Reprezentanţii Directiei Sanit , Siguranța Alimentelor Sibiu , Ioan Penţea
Vizualizari: 476
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
R
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
C