Sâmbătă,
12.10.2024
Innorat
Acum
12°C

In pauza competitionala, Vointa Sibiu trage linia si face analize

Antrenorul Alexandru Pelici a anunțat, în conferința de presă de joi, faptul că pauza competițională dintre turul și returul Ligii I poate aduce schimbări în lotul Voinței Sibiu.

Aceste schimbări vor surveni doar după o analiză amănunțită a evoluțiilor „alb-verzilor” din prima parte a campionatului. După cum a spus, în repetate rânduri, și finanțatorul Ioan Hămbășan, mișcorile de trupe nu vor fi masive, dar este clar faptul că se dorește o întărire a echipei sibiene, pentru duelurile mult mai tăioase din retur. „În mare parte vom rămâne pe aceeași structură. Sunt câțiva jucători pe care dorim să îi aducem. Despre cei care sunt aici și care vor pleca la sfârșitul turului, vom face o analiză a turului de campionat. Atunci, împreună cu conducerea clubului, vom lua anumite decizii. Sigur că la această analiză vom fi supuși cu toții, nu doar jucătorii. Vom analiza ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde suntem, ce ne-am propus, ce șanse sunt de a realiza obiectivul. Atunci vom putea spune despre măsuri sau schimbări”, a spus Alex Pelici, în opt decembrie 2011.

Pelici, nemulțumit pentru că Voința nu a înscris mai mult

Principalul regret al tehnicianului este faptul că sibienii nu au înscris mai multe goluri în turul campionatului, deși aceștia și-au creat foarte multe ocazii. „Sunt nemulțumit pentru că nu am reușit să înscriem mai mult, în primul rând. Pentru că dacă am fi reușit să înscriem mai mult, atunci probabil că și punctele ar fi fost mai multe. Situații ne-am creat. În mare parte, jocul echipei din acest tur de campionat a fost apreciat de către oamenii de fotbal, dar, din păcate, nu ajung aprecierile. Pentru a rămâne în Liga I e nevoie să facem puncte, iar ca să putem face puncte e nevoie să marcăm. Ori, noi aici suferim, și pentru asta sunt nemulțumit”, a adăugat Pelici.

„În retur putem obține mai multe puncte!”

Alex Pelici preconizează că Voința va acumula mai multe puncte în returul campionatului, acesta mizând pe faptul că jucătorii sibieni au dobândit o anumită experiență în jocurile de Liga I disputate până acum. În prezent, Voința ocupă locul 15, cu 14 puncte. „Cred că în retur putem obține mai multe puncte, având în vedere jocurile pe care le vom avea pe teren propriu, având în vedere experiența acumulată, pentru că trece un tur de campionat de când jucăm în Liga I. Băieții s-au obișnuit cu ceea ce înseamnă Liga I, și asta s-a văzut în ultimele jocuri. Cred că am putea scoate mai mult decât în turul de campionat”, a conchis Pelici.

Ultimul meci al returului îi pune pe sibieni față în față cu argeșenii de la Dacia Mioveni. Meciul se joacă mâine, de la ora 15.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus