Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a intrat în posesia celei de-a doua tranşe de vaccin antigripal, în cantitate de 21.200 de doze.
Medicii de familie care au primit puţine vaccinuri în prima tranşă, spun că deşi acum speră să le fie distribuite mai multe vaccinuri, întâmpină probleme în administrarea acestora.
„Data trecută am primit 13 vaccinuri, dar acum sper să primesc atâtea câte o să cer. Vaccinurile sunt suficiente pentru că o mare parte dintre pacienţi refuză să le facă, temându-se de efectele adverse. Aşa că aceasta este o altă problemă. Pe unii am reuşit să-i conving să le facă, pe alţii însă nu” a spus medicul de familie Codruţ Stroe.
Distribuirea vaccinului va începe astăzi, cele mai multe doze- 19.820 mergând către medicii de familie, pentru a continua vaccinarea persoanelor aflate în grupele cu risc crescut.
„Pentru pensionari, care sunt tare năpăstuiţi aceste vaccinuri sunt mai mult decât necesare, cu atât mai mult cu cât normal ar fi fost să fie făcute la sfârşitul lunii septembrie, când a început sezonul rece. Dar e bine că le primim şi acum” a mai adăugat dr. Cdruţ Stroe.
Restul vaccinului va fi alocat personalului medico-sanitar al Ministerului Sănătăţii (1000 doze), dar şi al altor ministere (MAN - 250 doze, MAI - 130 doze).
Grupele populaţionale considerate cu risc şi pentru care OMS recomandăvaccinarea antigripală sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane; gravidele; medicii, cadrele sanitare medii şi personal auxiliar; adulţii şi copiii, rezidenţi în instituţii de ocrotire socială şi toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 282


Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Gelu
Acum 55 minute
Lucian
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 1 oră
Emil