Jucătorul Gazului Metan, Paul Pîrvulescu, a mărturisit, la Digi Sport, că își dorește să evolueze pentru Dinamo București.
De asemenea, „gazistul” a recunoscut faptul că este suporter al „câinilor”, pe care îi vede campioni. „Îmi doresc să joc la o echipă mare. Dinamo e una dintre ele, care se bate an de an la titlu şi sunt pregătit să fac acest pas. Este bucuria oricărui dinamovist că echipa este pe primul loc. Dinamo este o echipă mare şi acolo îi este locul. Eu zic că o să câştige campionatul”, a spus Paul Pîrvulescu la DigiSport.
Dorința lui Pîrvulescu de a se transfera la Dinamo s-a maifestat și în vara acestui an, dar tratativele dintre cele două cluburi au intrat în impas, iar mutarea nu s-a mai realizat. Acum, la exact o săptămână după ce Liviu Ciobotariu a spus că și-l dorește pe medieșean, Pîrvulescu spune că își dorește ca următorul său antrenor să fie chiar tehnicianul dinamoviștilor. „Îi mulţumesc din suflet pentru tot, mai ales după meciul de la Tg. Jiu cînd m-am accidentat. Dînsul m-a sunat şi m-a încurajat. Îi mulţumesc şi îmi doresc să fie următorul meu antrenor”, a adăugat Pîrvulescu.
Ciobotariu, despre Pîrvulescu: „Cu Pîrvulescu am mai discutat, deja a fost o primă rundă de negocieri şi am discutat cu domnul Nicolae Badea atunci, care mi-a spus că vom relua negocierile în decembrie. Mi-l doresc pentru că este un caracter bun, un dinamovist, un jucător de care eu am nevoie pe acel post”, a declarat Ciobotariu, citat de gsp.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dinamo București , Cu Pîrvulescu , Digi Sport , Liviu Ciobotariu , Paul Pîrvulescu , Jucătorul Gazului Metan , Nicolae Badea
Vizualizari: 396
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dragan Cristina
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John