Cartierul rezidențial Da Vinci va fi continuat, însă într-un ritm mai scăzut, susțin reprezentanții companiei medieșene Dafora SA, inițiatoare a investiției aproximată la lansarea din 2005 la 15 milioane de euro. Departamentul de PR al Dafora nu a transmis, însă, niciun răspuns legat de procesele cu singura familie care a reușit să se mute în singura casă ridicată, în cele din urmă, în amintitul complex Da Vinci – o casă în care luminile pâlpâie din cauza unei alimentări precare cu energie electrică și ai cărei proprietari au avut literlamente de suferit de frig din cauza lipsei promisei rețele de alimentare cu gaz metan.
”Dafora SA Sucursala Construcții continuă proiectul rezidențial «Da Vinci» într-un ritm influența de cererea scăzută, declinul prețurilor și numărul de tranzacții redus din sectorul imobiliar. Astfel, împreună cu alți dezvoltatori se vor realiza rețelele utilitare, căutându-se și surse de finanțare destinate acestui domeniu”, se arată în răspunsul celor de la Dafora.
Turnul Sfatului a cerut și un punct de vedere asupra celor relatate de familia Brad, singura care a reușit să se mute în zona amintită, cu mult efort însă. Citiți mai multe despre peripețiile familiei Brad aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 400


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 6 ore
Ciordache
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Livia
Acum 7 ore
Din avion