Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
18°C

Sapte primarii au fost amendate de Garda de Mediu cu peste 100.000 de lei, in 2011

Comisarii Gărzii de Mediu Sibiu au amendat, în 2011, şapte primării din judeţ, pentru abateri privind deşeurile sau contribuţia la fondul de mediu, valoarea totală a sancţiunilor fiind de peste 100.000 de lei, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Comisariatului Judeţean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), în anul 2011 au fost date şapte amenzi, la tot atâtea primării din judeţ, pentru abateri privind deşeurile sau contribuţia la fondul de mediu.
Astfel, administraţiile din Slimnic, Jina şi Poiana au primit sancţiuni de câte 15.000 de lei pentru încălcări ale legislaţiei de mediu privind salubrizarea localităţilor şi regimul deşeurilor, iar cele din Aţel, Alma şi Bazna au fost amendate cu câte 2.000 de lei pentru încălcări privind contribuţia la fondul de mediu.
Cea mai mare amendă a fost dată Primăriei Laslea, respectiv 50.000 de lei, pentru depozitarea deşeurilor pe amplasamentul fostei rampe de depozitare, actualmente închisă.
Potrivit statisticilor Gărzii de Mediu Sibiu, în anul 2011 au fost alicate 72 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 823.500 de lei.
Tot în 2011, comisarii Gărzii de Mediu Sibiu au dispus suspendarea activităţii la o firmă pentru lipsa autorizaţiei de mediu în vederea desfăşurării activităţii de vidanjare şi au închis o staţie de producere a mixturilor asfaltice, care funcţiona fără autorizaţie de mediu.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Sibiu, una din principalele probleme ale anului trecut a fost numărul mare de reclamaţii şi sesizări nefondate sau care nu erau de competenţa acestei instituţii.
"Ca şi reuşite ale anului 2011 trebuie menţionat faptul că nu au fost semnalate cazuri de poluare sau poluări accidentale. În schimb, una din principalele probleme cu care ne-am confruntat a fost numărul mare de sesizări, reclamaţii nefondate sau care nu erau de competenţa instituţiei noastre, înaintate spre soluţionare Comisariatului Judeţean Sibiu al GNM, sesizări pentru care au fost alocate importante resurse materiale (mai ales combustibil) şi de timp, cu atât mai mult cu cât aceste resurse au fost strict restricţionate", au declarat, luni, reprezentanţii instituţiei.
Aceştia au precizat că în total, în 2011, comisarii au făcut 1.048 de controale, din care 322 planificate şi 395 controale tematice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus