Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
21°C

Cod galben de ninsori si viscol pentru sudul judetului Sibiu

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben pentru Bucureşti şi 30 de judeţe, unde începând din noaptea de marţi spre miercuri şi până joi seara va ninge abundent, iar în unele zone vântul va avea intensificări cu viteze de până la 70 de kilometri la oră, viscolind zăpada.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), din 25 ianuarie, ora 2.00 şi până în 26 ianuarie, ora 18.00, vremea se va înrăutăţi în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
"În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpada depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60...70 km/h, în special în judeţele din sud-estul ţării, unde va fi viscol", potrivit ANM.
În Dobrogea şi în sudul şi estul Munteniei, în prima parte a intervalului precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei.
Meteorologii menţionează că înecpând de joi seara vremea va deveni geroasă, îndeosebi noaptea şi dimineaţa, mai ales în estul, sudul şi centrul ţării.
Codul galben de ninsori şi viscol a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşami, Covasna, Harghita şi parţial pentru Sibiu și Braşov.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

dw

Acum 13 ani

bine,ca trebuie multa apa in tara
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus