37,2 milioane de lei sunt solicitați de administrația Sibiului din fondurile europene pentru cofinanțarea proiectului de unire a străzilor Mihail Kogălniceanu și Calea Șurii Mici, printr-un viaduct peste calea ferată. Realizarea acestui viaduct va scuti șorferii de un ocol de 1,5 km (pentru a traversa calea ferată prin zona străzilor Câmpului - Tractorului).
Pe lângă suma cerută din fondurile europene pentru implementarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (plan a cărui parte integrantă este viaductul amintit), Primăria Sibiu va mai trebui să asigure o cofinanțare de 760.000 de lei.
Fondurile sunt alocate prin intermediul POR, DMI 1.1, program operațional al cărui termen este finalul lui 2013.
”Lucrările de amenajare a acestui nou viaduct prevăd realizarea unui pasaj superior peste linia de cale ferată între străzile Mihail Kogălniceanu şi Calea Şurii Mici, cu o lungime de 400 de metri. Viaductul va avea două benzi de circulaţie şi trotuare, iar pentru accesul pietonilor se vor realiza scări de acces pe partea dinspre Gara Turnişor. Proiectul include de asemenea amenajarea de piste de biciclete construite pe un sens de circulaţie al podului, iar sub viaduct se vor amenaja locuri de parcare”, informează reprezentanții administrației locale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Calea Şurii Mici , Primăria Sibiu , Gara Turnişor , Dezvoltare Urbană , Mihail Kogălniceanu , Planului Integrat
Vizualizari: 618
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Adina
Acum 2 ore
HellTown
Acum 2 ore
Ionica vecinu
Acum 2 ore
Casian