Luni,
02.12.2024
Innorat
Acum
4°C

FOTO VIDEO. Protestul suporterilor din toata tara, la Sibiu

Aproximativ 200 de microbiști din Deva, București (galeria Stelei) și din Sibiu s-au adunat, la această oră în Piața Mare a Sibiului, pentru a participa la marșul organizat de Liga suporterilor sibieni. După ora 18.00, ei vor porni din Piața Mare, pe Nicolae Bălcescu și Nicolaus Olahus până înb parcarea din fața stadionului municipal. ”Pleacă Traiane, du-te și lasă-ne!”, ”Mitică la pușcărie, Mitică la pușcărie” și ”PD-L și USL, aceeași mizerie” sunt printre primele lozinci scandate de cei adunați acum în piața centrală a Sibiului. 

Andrei Florin, membru al Asociației Suporterilor Români(ASR), cea care a și lansat îndemnul către ultrașii din toată țara de a protesta la Sibiu, a spus, la câteva minute de la începerea propriu-zisă a mitingului, că s-a ales ca și centru al manifestațiilor orașul Sibiu, deoarece foarte mulți membri ai ASR au considerat că orașul de pe Cibin este centrul țării. 

Drumul ultrasilor din Capitală spre Sibiu nu a fost lipsit de peripeții

Același Andrei Florin a explicat și modul în care au ajuns microbiștii din Capitală în Sibiu, dar și un semi-incident survenit chiar la începutul manifestației, care i-a avut ca protagoniști pe un fan al echipei Dinamo și pe un presupus jandarm îmbrăcat în civil. După spunele dinamoviștilor, jandarmul este cunoscut ca fiind un monitor de securitate(termen de specialitate) al galeriei „câinilor roșii”, care, la un moment dat, l-a tras din mulțime pe unul dintre manifestanți, pentru a discuta cu el. La intervenția lui Andrei Florin, care dorea să ceară explicații, jandarmul „a dispărut în ceață”. Din surse neoficiale ale Jandarmeriei este cunoscut faptul că fiecare galerie a unei echipe de fotbal are un astfel de monitor de securitate, care se ocupă, după cum îi spune și numele, de monitorizarea acțiunilor membrilor acelei galerii. De asemenea, monitorul de securitate are obligația de a însoți galeria peste tot pe unde aceasta merge.

Pe parcursul traseului, numărul protestatarilor a crescut simțitor, acesta ajungând undeva aproape de 600, ultrașii din peste 11 orașe raliindu-se la mișcare: București(Dinamo, Steaua şi Rapid),  Craiova, Hunedoara, Cluj, Braşov, Tg. Mureş, Sibiu, Argeş, Arad, Bistriţa, Timişoara. Timișorenii au ajuns cu peste două ore întârziere din cauza trenului cu care au făcut deplasarea. De altfel, un număr mare de suporteri nu a putut ajunge la Sibiu din cauza condiţiilor meteorologice, unul din cazuri fiind și cel al fanilor din Constanţa.

În drumul lor din Piața Mare înspre Parcul Sub Arini, ultrașii au scandat diverse lucruri, de la doleanțele pe plan sportiv, la cele sociale și chiar politice. Astfel, dacă mitingul din Piața Mare a pornit ca unul strict împotriva Legii 4/2008, manifestanții nu au pierdut ocazia de a se opri în apropierea sediului PDL Sibiu pentru a scanda „Pleacă, Traiane, pleacă!” și „PDL și USL, aceeași mizerie!”. Parcurgând strada Calea Dumbrăvii, ultrașii au scandat mai multe lozinci, printre care „Libertate, libertate”, „România, România”, „O dorință sinceră, România liberă!”, „Noi, românii, nu avem drepturi!”, „Nu-l credem pe Băsescu, nici pe Ponta și Antonescu”, „Voi ne mințiți, voi ne jigniți, cu orice preț ne înrobiți! S-a terminat, acum cu voi, noi suntem gata de război!” sau „Ne vrem, ne vrem țara înapoi!”.

Ultrașii nu s-au mărginit la a scanda împotriva legislației în vigoare sau a partidelor parlamentare, ci au emis și rime cu trimitere directă la Fondul Monetar Internațional: „România nu va fi colonie FMI!”. 

În fața Monumentului Eroilor de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, ultrașii prezenți la mitingul din orașul de pe Cibin s-au oprit, pentru a-i cinsti, în felul lor, pe eroii căzuți, prin „Cinste lor, cinste lor, cinste eroilor”, îndemnați de sibienii din mulțime. Apoi, pe Calea Dumbrăvii, ultrașii au recitat în stilul deja consacrat al peluzelor primele două strofe ale imnului României.

Tot pe Calea Dumbrăvii ultrașii au aprins câteva torțe pentru a demonstra că acestea sunt inofensive, dacă ele sunt atent utilizate și observate. Din declarațiile lor, aprinderea torțelor nu a fost premeditată. În timp ce torțele ardeau, suporterii dansau în jurul lor și scandau „Ole, ole, ole, ola, refuzăm dictatura!”.

Cu 15 minute înainte de a expira timpul acordat manifestației, ultrașii au ajuns în parcarea din fața stadionului „Municipal” din Sibiu, unde au decis să poposească până la finalul celor două ore alocate conform legii. După ora 20.00, ora terminării oficiale a protestului ultrașilor, suporterii, cu mic, cu mare, au pornit înspre autocare sau mașinile personale, pentru a părăsi Sibiul. Însă, doi-trei reprezentanți ai fiecărei galerii și-au dat întâlnire într-un pub sibian , pentru a adera și semna statutul Ligii Suporterilor din România.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

32 comentarii

bine

Acum 12 ani

voi tineri sinteti cei mai oropsiti si pierdanti in acest regim dictatorial.NU va lasati pina la izbinda finala fiti treji tot timpul ca nimeni ce va accede la putere sa nu-si mai faca de cap si averi pe spatele vostu
Raspunde

bine de tot

Acum 12 ani

Sibiul este centrul tiganimii din Romania. Asta multumita celor ce va conduc.
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

DACA s-a desfasurat fara provocari si violenta, este UN MARE CASTIG MORAL si de PRESTIGIU pentru ORASUL CIVILIZAT. ganditi-va ca potrivit Becali, preluat de toate barfele mediale, suporterii ar fi fost cei mai violenti in Bucuresti. Asta dovedeste ca ORASUL Cibinium/Hermannstadt/Nagyszeben/Sibiu este un ORAS EUROPEAN in care Dreptul la Demonstratie este respectat, iar demonstrantii SUNT CIVILIZATI..Lucru care nu se intampla in Campia Baraganului. Nici nu e de mirare...e o diferenta de varsta: anno 1192 (Cibinium) spune totul...
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

COPY-PASTE HOTNEWS:[...] Print YM E-mail Mai mare|Mai mic Comentarii Sibiu: Sute de suporteri de fotbal au protestat impotriva Guvernului, a presedintelui Basescu si a legii privind combaterea violentei in sport de A.N. HotNews.ro Sâmbătă, 4 februarie 2012, 20:41 Actualitate | Esenţial Aproximativ 600 de suporteri ai principalelor echipe de fotbal din tara au protestat, sambata seara, in municipiul Sibiu, scandand lozinci impotriva Guvernului, a presedintelui Traian Basescu si a sefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, precum si impotriva Legii 4/2008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive, relateaza Mediafax. Potrivit organizatorilor, de la Bucuresti au venit aproximativ 200 de suporteri, dar au sosit si din Cluj-Napoca, Arad, Craiova, Bistrita, Targu Mures, Medias si Sibiu. Suporterii s-au strans in jurul orei 18.00 in Piata Mare din Sibiu si au plecat in mars pe mai multe strazi, ajungand in fata Stadionului Municipal, unde s-a incheiat demonstratia. In Piata Mare, manifestantii au scandat lozinci impotriva Guvernului, a presedintelui Traian Basescu, a Ligii Profesioniste de Fotbal si impotriva Legii 4/2008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive. Pe bulevardul central din oras, suporterii s-au oprit in fata sediului PDL Sibiu, unde au cerut demisia sefului statului. Ulterior, manifestantii s-au oprit in fata Casei de Cultura a Sindicatelor, unde se afla Monumentul Eroilor din Revolutia din 1989, si au scandat \"Iliescu judecat, pentru sangele varsat\". Pe Calea Dumbravii, suporterii au cantat Imnul National si au aprins torte. Protestul s-a incheiat fara incidente. Organizatorii actiunii de protest au anuntat ca, din cauza vremii, suporterii au avut probleme cu deplasarea la Sibiu. Suporterii au fluturat steaguri ale echipelor de fotbal pe care le reprezinta si bannere pe care scria \"Represiunea naste violenta\", \"Suporteri, nu infractori\". Ei au scandat \"Ole, ole, o dorinta sincera, Romania libera\", \"Sariti cu totii si strigati tare ca Romania nu e de vanzare\", \"Libertate pentru suporteri\". Publicatia locala on-line Turnul Sfatului a scris ca cei participanti la marsul organizat de Liga suporterilor sibieni au mai scandat \"Pleaca Traiane, du-te si lasa-ne!\", \"Mitica la puscarie, Mitica la puscarie!\" si \"PD-L si USL, aceeasi mizerie!\". Politia Locala a interzis consumul bauturilor alcoolice in zona centrala a orasului si pe traseul de desfasurare a marsului, pe toata durata actiunii de protest. Demonstrantii au fost supravegheati de circa 50 de jandarmi. Citeste mai multe despre dumitru dragomir • violenta in sport • traian basescu • suporteri • liga profesionista de fotbal • ion iliescu • proteste
Raspunde

auzi Johannis?

Acum 12 ani

Doua lozinci au fost pentru tine: „O dorință sinceră, România liberă!”, „Noi, românii, nu avem drepturi!”
Raspunde

ptr art 2 bine de tot

Acum 12 ani

unul ca tine om fara educatie neam de naparca tigan prin caracter sau pur si simplu un avorton din asia o fecala a societati peste care se trage apa sa sjunga in canal si sa convietuiesti cu escrementele ,Sibiul si Romania este tara noasta o bijuterie dorita de toti dar si apreciata .IAR fecale ca voi nu traiesc in buna convietuire nici unde in lume fiindca sinteti de un caracter indoielnic si belicosi ce mai hoarde navalitoare si asa veti muri fara liniste prostilor
Raspunde

Alin

Acum 12 ani

din galeria stelei 80% erau ciori ..am crezut ca s rapidisti ,erau toti colorati platiti de gigi becali,noi din DEVA am fost 40(toti Romani),deci m ...ie steaua!
Raspunde

Corina

Acum 12 ani

Trebuie sa recunosc ca asteptam cu teama prezenta acestor tineri in oras ! Conceptia creeata cu privire la firea lor violenta ,ma facea sa ma tem pentru orasul nostru ! Dar inca de la aparitia primelor grupuri ,aceasta temere a inceput sa dispara ,toti erau veseli ,si pusi pe glume ,toti socializau si nu se fereau sa dialogheze ! Au scandat ,au dansat ,si ce este cel mia important ,au impresionat toata mass-media prezenta cu discursurile lor ! Acesti \" Huligani \" vorbesc mai bine decat trei sferturi ,dintre parlamentarii romaniei ! Poate ca sunt judecati prin prisma felului in care se poarta : Tattoo , Piercing-uri , frizuri mai altfel , tinute mai altfel ,lucru total gresit ! Intai trebuie sa dialogam cu ei ,si abia apoi sa ii acuzam ! Daca pana sa vina in sibiu imi era teama ,la momentul plecarii in mars ,eram in linia 2-a cantand alaturi de ei ! Bravo baieti !
Raspunde

Paul

Acum 12 ani

Am 52 ani si sunt Sibian ! @Alin ...nu incerca sa intoxici opinia publica cu minciuni ,si nu mai dezinforma ! Am fost prezent in piata ,evident curios sa vad cea mai violenta natie de oameni dupa pamant ! Ei bine ,aceasta natie de tineri , nu numai ,ca nu au protestat violent ,dar au si trezit un spirit civic in noi ,ce parea amortit ! Personal ,desi nu sunt microbist ,cred ca ei au puterea sa schimbe ceva in romania ,si aici nu ma refer ca ar putea schimba puterea ,vorbesc strict de trezirea oamenilor din starea de latergie in care se gasesc ! Bravo baieti ! Daca mentineti linia ,aveti toata sustinerea noastra !
Raspunde

TDL

Acum 12 ani

Acum sunt evreii Europei, siliti sa ne parasim tara pentru un loc de munca. Acum avem cele mai mici salarii (dar preturi mai mari decat in restul Europei). Fabrici, uzine si combinate nu mai sunt, suntem siliti sa lucram in firme foarte mici sau in multinationale (cei care am ramas in Romania) Acum am hotarat ca nu mai este de suportat situatia noastra si ca trebuie sa facem ceva. Trebuie sa incepem cu alesii locali (primar, consilieri locali, parlamentari). Primarul poate ajuta foarte mult, daca se implica. N-ai casa, nu obtii aprobarile de la Primarie pentru afacerea pe care vrei s-o pornesti, ai alte probleme? Uite, primarul a spus ca nu este nicio problema cu spitalul de pediatrie, desi zeci de mamici spun contrariul. De ce nu se mai cauta o cladire si sa fie extins acest spital? Nu se pot lua bani din alta parte (de exemplu sa nu se astfalteze anul acesta prin cimitir) si sa se rezolve ceva in privinta spitalului? Nu sunt prea multi angajati in Primarie? S-au cumparat atatea computere, dar tot s-au angajat oameni. Nu e mai bine ca orasul sa foloseasca banii pentru cetateni si sa renunte la cateva sute de angajati? Acum sunt aproape 1.000. Sunt doar cateva pareri, poate ca n-am dreptate. Nu sunt PDL-ist si nici din alt partid...
Raspunde

@tdl

Acum 12 ani

Sincer ma surprinzi . Ai perfecta dreptate acum si recunosc ca sunt multe de facut pe plan local, solutii cit cuprinde numai vointa sa fie .
Raspunde

Marius

Acum 12 ani

deci,cand s-a nascut Eminescu?!!!
Raspunde

Marius

Acum 12 ani

bai florine,cum plm,un sange de traian?!
Raspunde

ULTRAS NORD STEAUA

Acum 12 ani

si ce daca suntem tigani??am fost la fratii nostrii din sibiu si am demonstrat ca suntem uniti!domnu gigi becali nea asigurat trasportu si daca nea dat do tocana voua va ie ciuda?campioni vom fi pina vom muri forta steaua ale forta steaua ale astia din deva sinteti vai ***voastra taranilor!
Raspunde

Paul

Acum 12 ani

@Marius Mai greseste si omul ...fata de ce greseli fac cei care ne guverneaza faptul ca ai inversat roman cu traian este aproape insesizabila ! Carcotasi ca tine sunt peste tot ...ei au vrut sa demonstreze ca pot fi uniti ! Si au reusit ! Rautatile nu ar trebui decat sa ii uneasca si mai tare !
Raspunde

Alexis

Acum 12 ani

Doamne, sper sa nu va creada lumea - pe ala cu nord steaua si pe \"ultrasul\" din deva. Din pacate nu a fost nimeni nici de la nord steaua si nici de la deva. Au fost baietii de la hunedoara si cei de la sud steaua. Cat despre ciobanul becali, nu cred ca ar da vreodata nici macar buna ziua unui stelist de la peluza sud. Oricum, respect celor care au fost prezenti si care au demonstrat nu doar impotriva legii 4, ci pentru o democratie sanatoasa si puternica in Romania. Speram intr-o clasa politica superioara celei de acum si intr-o competenta in toate domeniile. Ultrasii sunt si ei oameni si au aceleasi drepturi. Multumim celor care au inteles asta. Respect Sibiu!
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

...singurul grup civic care nu accepta pumnul in gura!...respect suporteri!
Raspunde

Mihai

Acum 12 ani

@ 16. Alexis. Uita-te la IP-ul celui care ii face ciori pe baietii de la Steaua si apoi si la IP-ul de la comentariul care ii apara pe cei de la Steaua si ii injura pe cei de la Deva. O sa descoperi ca este acelasi... Concluzie: jandarmi juniori pusi sa denigreze, sa dea cu noroi. E plin de frustrati din astia pe site-uri, depinde de filtrul personal al fiecaruia ce crede.. Respect celor prezenti.
Raspunde

Mihai

Acum 12 ani

@16.Alexis. am fost in piata si am vazut doar colorati(romi)mercenari care n aveau nici o treaba cu fotbalul ..erau platiti de becali ..sa vina sa strige impotriva guvernului!400 de tigani au facut de rusine fotbalul Romanesc ..se apropie alegerile si becali vrea sa iasa presedinte ..ATENTIE ROMANIA!
Raspunde

Alexis

Acum 12 ani

@19.Mihai - omule, nu stiu in ce piata ai fost tu. daca tu crezi ca peluza sud steaua e platita de becali ori esti prost informat...ori vrei sa dezinformezi. te banuiesc de rea intentie. habar nu ai despre suporteri si despre cine sunt acei oameni. Aseara in Sibiu au fost suporteri de la 14 echipe din tara. ii plateste becali pe toti?? becali e un imbecil, iar tu esti un militian ft slab in arta dezinformarii. mai fa niste cursuri, te rog insistent :)
Raspunde

UNU

Acum 12 ani

de unde suporteri din deva?ce suporteri are deva ? sau stiti voi ca deva are suporteri ? mai mult ca sigur Hunedoaradar nu deva
Raspunde

UNU

Acum 12 ani

cei de la u cluj au cam stricat-o si s-au cam dat in petec .. pana la urma cu comportamentul lor o sa-si puna toate peluzele in cap ca nu stiu decat sa faca orice ca sa iasa ei in evidenta ... halal oameni
Raspunde

zoly_Cj

Acum 12 ani

mereti in p..a toti ma!noi din cluj am demonstrat ca suntemsuporteri adevarati!din bucuresti au venit toti tiganii!toate adunaturile drogate!
Raspunde

UNU

Acum 12 ani

tocmai voi v`ati gasit sa vorbiti de drogati?:))))) .. in fine
Raspunde

un caine

Acum 12 ani

un sange de traian ... da.cum spui u.mare vedeta ce-a ajuns si asta!
Raspunde

zoly_Cj

Acum 12 ani

Transilvania TINUT SECUIESC!bucuresti oras tiganesc!
Raspunde

Alex

Acum 12 ani

Vedeti va rog frumos IP-ul dupa care posteaza acest Zoli din Cluj/ Mihai/Alin/ Ultras Nord Steaua... Ce baieti misto...
Raspunde

Radu

Acum 12 ani

zoly_Cj (IP 151.80.36.85) Mihai (IP 151.82.1.150) ULTRAS NORD STEAUA (IP 151.80.125.63) Alin (IP 151.80.125.63) Asta e aceiasi persoana care posteaza din Italia, mai exact din Roma...stergeti comentariile de genul asta, sunt troli de serviciu... Bravo baietilor care au fost la Sibiu ***whatismyipaddress.com/ip/151.80.125.63
Raspunde

Scarba

Acum 12 ani

Din Deva n-a fost nimeni defapt !! Din judetul Hunedoara au fost doar din orasul Hunedoara si Petrosani, Deva nici vorba. Si nu in ultimul rand de cand are Deva suporteri ? Ma faci sa rad.
Raspunde

@mihai ip 151.82.1.150 si multi alti

Acum 12 ani

Daca ai fost in piata ori erai beat ori daltonist, daca zici ca erau doar romi. Cit despre mercenari laso moarta ca nu pricepi termenul, daca asa se comporta mercenarii esti cu pluta. Mai rahat cu ochi daca aia 400 erau tigani ,tu esti un retardat incurabil, un pedelac imputit. Cit despre becali nu te panica ,ca va fi presedinte cind ii iau eu locul lui obama . E vai de capatina ta activistule, oricum ti-am dat cam prea multa importanta pentru cit poti pricepe tu. O dorinta sincera Romania libera!!!
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

TOATE PROTESTELE, constient sau inconstient, au ca baza DREPTURILE OMULUI, de fapt NECUNOSCUTE, insa la baza oricarei CONSTITUTII EUROPENE. Puteti sa le cititi pe wiki.ro (Declaratia Drepturilor Omului) sau pe pagina ONU, dau aici LINK desfacut sa nu ma arunce afara serverul: [...](http+::+//+www.)onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/[...] Incalcarea lor poate fi prezentata in fata JUDECATII fie prin tribunale nationale, fie internationale, de orice persoana fizica.[...] Incerc aici sa dau COPY-PASTE, tot TEXTUL....DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI:[...] Articolul 1. Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele în spiritul fraternitatii. Articolul 2. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari. În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate. Articolul 3. Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale. Articolul 4. Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor. Articolul 5. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degrandante. Articolul 6. Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica. Articolul 7. Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nicio deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare. Articolul 8. Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege. Articolul 9. Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar. Articolul 10. Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa. Articolul 11 Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal. Articolul 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Articolul 13. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni în tara sa. Articolul 14. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite. Articolul 15. Orice persoana are dreptul la o cetatenie. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia. Articolul 16. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului. Articolul 17. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cât si în asociatie cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Articolul 18. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât sl privat, prin învataturi, practici religioase, cult si îndeplinirea ritualurilor. Articolul 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opniii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat. Articolul 20. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie. Articolul 21. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc perioadic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului. Articolul 22. Orice persoana, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinându-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale. Articolul 23. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale. Articolul 24. Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite. Articolul 25. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma unor împrejurari independente de vointa sa. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul unei casatorii sau în afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala. Articolul 26. Orice persoana are dreptul la învatatura. Învatamântul trebuie sa fie gratuit, cel putin în ceea ce priveste învatamântul elementar si general. Învatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit. Învatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori. Articolul 27. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este. Articolul 28. Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala si internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta declaratie pot fi pe deplin înfaptuite. Articolul 29. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. În exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite. Articolul 30. Nicio dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta declaratie.[...]
Raspunde

Lozinci

Acum 12 ani

Lozincile se scandeaza si online pe site-ul Lozinci Punct Ro. Este un proiect social, non-profit si apolitic, ce isi propune sa centralizeze pe Internet mesajele protestatarilor de la manifestatiile publice. Va recomand sa-l vizitati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus