Sâmbătă,
25.09.2021
Ploi Scurte
Acum
13°C

Alex Barbu face planuri pentru Cupa Mondiala

Campion național la schi alpin și între primii 600 din Europa la slalom special, Alex Barbu se pregătește intens pentru următoarele evenimente importante din schi, Cupa Europei și Campionatele Mondiale. Și se pregătește bine, s-ar putea spune, având în vedere că a câștigat concursul FIS disputat recent în Serbia. Alex e momentan la Sibiu, unde așteaptă ca Federația Română de Schi să decidă când se vor organiza Campionatele Naționale.

Reporter: Cum a fost concursul din Serbia? Mai greu decât te așteptai?

Alex Barbu: Concursul din Serbia este un concurs FIS, ce se organizează în fiecare țară ce are o pârtie omologată. Este un concurs internațional iar la cel din Serbia au participat reprezentanți din 16 țări. Ca importanță, să zicem că e echivalentul Diviziei C la fotbal, în urma Cupei Mondiale și Cupei Europei. Și în România s-au organizat concursuri FIS, aș fi vrut să particip și anul acesta, însă programul nu mi-a permis. Serbia a fost un concurs bun  pentru ceea ce mi-am propus. Am reușit să câștig două curse și chiar dacă nu am câștigat puncte în plus din cauza penalității concursului, a fost foarte bun pentru mine. Am avut la start foarte mulți schiori buni.

Rep.: Cam unde s-ar situa concursul din Serbia față de restul concursurilor la care ai participat?

A. B.: Să zicem că nu e chiar la fel de sus ca toate concursurile, dar nivelul a fost ridicat, mai ridicat decât mă așteptam. Serbia este o țară balcanică, mică, unde ai fi tentat să crezi că nu vine foarte multă lume, unde nu vin schiori foarte buni. E drept, au lipsit cei din Austria, Franța și Germania însă fiecare țară, în special cele mici, și-au trimis cei mai buni schiori la acest concurs.

Rep.: La câte concursuri ai participat anul trecut?

A. B.: Anul trecut am luat 54 de starturi din care am terminat 48. Iar cele mai bune clasări au fost la campionatul național de supercombinată, unde am luat locul I și locul III la campionatele Angliei.

Rep.: Ce concursuri urmează anul acesta?

A. B.: Pentru mine urmează campionatele naționale, însă deocamdată nu știm exact când vor lua startul, în 20 sau în 27, după care voi continua pregătirea în concursuri internaționale. În general, dacă anul trecut am participat la un concurs bun, unde mi-a făcut plăcere să schiez, încerc să ajung și sezonul următor, însă se întâmplă rar să mergi la aceleași concursuri în ani consecutivi. Am participat anul trecut și la concursuri în Argentina și chiar în Chile, unde am terminat pe locul 6 la slalom.

Rep.: La ce concursuri ți-ar plăcea să mergi?

A. B.: Acum vom încerca să mergem la Cupa Europei. Acolo e important să vii în primii 60 ca să mergi și în a doua manșă iar dacă ești în primii 30 primești și puncte de Cupa Europei. Și voi participa și la Cupa Mondială, în Slovenia, dar mai mult pentru a aduna experiență. Acolo trebuie să schiez foarte bine și să fiu foarte sigur pe mine ca să pot ajunge în primii 30.

Rep.: La nivel european cum te clasezi?

A. B.: Sunt în primii 600 la slalom special unde sunt peste 4000 de participanți iar la slalom uriaș sunt pe 700. Obiectivul pentru acest an ar fi să ajung în primii 4-500 anul acesta.

Rep.: Cum vezi nivelul schiului în România?

A. B.: E cert că sportivi buni sunt. Federația și Vuarnet, sponsorul federației, au format o nouă echipă care a petrecut două săptămâni în Italia, la antrenamente. De aici ne putem aștepta la schiori buni. Dar sunt mulți alți sportivi născuți între 95-96 care au ceva, au talent, dar acum ar fi vârsta la care ar trebui să facă progresele.

Rep.: Crezi că se poate face performanță în România?

A. B.: Dacă am avea câteva pârtii bune, ca afară, unde să te poți antrena, se poate. Singura pârtie e la Azuga e bună, însă nu e suficientă. Ar trebui două, trei pârtii. Dacă te antrenezi pe o singură pârtie o să ai probleme când o schimbi. Nu am fost la Brașov, toată lumea mi-a spus că e altceva, abia aștept să mă duc să văd cum e. Ar trebui să vină cineva să ne ajute, cineva care să gândească o strategie.

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus