Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
21°C

Antrenament ca la NASA cu Rebound AAS

 

Sibienii pot face în oraș unul din antrenamentul astronauţilor de la NASA. Este vorba de Rebound AAS, un stil nou de antrenament, în premieră la Sibiu. Exerciţiile presupun folosirea unei trambuline elastice speciale, cu diametrul de aproximativ 100 de centimetri, utilizată şi de către astronauţii de la NASA pentru reconstruirea masei osoase pierdute în timpul misiunilor spaţiale. Suprafaţa elastică asigură un impact minim asupra articulaţiilor, aproape 87% din şoc fiind absorbit de către trambulină. “Promovarea mişcării şi lansarea de noi activităţi sportive, în special de grup, în oraşul Sibiu, sunt două dintre obiectivele principale pe care ni le-am propus, încă de la începutul acestui proiect. Pentru acest an, pe lângă evenimentele pe care le avem deja în grilă şi vrem să le dezvoltăm, lansarea Rebound AAS este una dintre priorităţi”, spune Radu Coţofană, reprezentantul GYMBOdance Sport Center. 
Primele antrenamente  vor avea loc vineri, 24 februarie şi vor fi susţinute de Dana Beltechi, Master Trainer Rebound AAS România şi lector în cadrul Federaţiei Române Sportul pentru toți.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus