Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
16°C

Profi va mai vinde sub brandul Alcomsib inca sase luni

 

Zece ani este durata contractului de închiriere semnat între proprietarul Al Comsib SA, Gheorghe Aldea, și reprezentanții Profi România. În cursul ultimelor zile, șase magazine au fost închise pentru predare, în cel de-al șaptelea urmând a fi lichidată marfa rămasă pe stoc.

”Lucrez în acest business de mai bine de 15 ani. De ce am renunțat? În primul rând, din motive de sănătate”, a declarat Gheorghe Aldea, proprietarul Al Comsib SA, pentru Turnul Sfatului. Curtat de mulți ani pentru rețeaua de magazine Alcomsib, Gheorghe Aldea spune că a negociat cu cei de la Profi de mai bine de opt luni. Forma finală a contractului a fost stabilită, însă, la finalul anului trecut.

Alcomsib nu s-a vândut. A fost închiriat

În ciuda speculațiilor, contractul semnat între Aldea și Profi România nu este unul de vânzare cumpărare. Este vorba de o închiriere pe termen de zece ani a șase spații comerciale, cu posibilitatea de prelungire. ”Rezultatul ne bucură și pe unii, și pe alții: fostul proprietar vede cum magazinele sale se dezvoltă în continuare, iar Profi se desfășoară ca o piațî mai mare și dobândește o putere de negociere sporită, în avantajul clienților noștri”, afirmă Carel Bruseker, director financiar în cadrul Profi, cel care a negociat tranzacția.

Profi își montează sigla către toamnă

Potrivit contractului semnat între cele două părți, Profi va opera în municipiul Sibiu sub brandul Alcomsib în următoarele șase luni. Deocamdată, șase din cele șapte magazine funcționale Alcomsib au fost închise, dar după predare și reamenajarea interioară, cele șase magazine urmează a fi redeschise. Sub sigla Alcomsib de la intrare vor apărea și sortimentele Profi, dar vor fi menținute și produse căutate până acum în cadrul rețelei sibiene. Redal, firmă controlată tot de Gheorghe Aldea, va fi în continuare unicul furnizor de produse de panificație în rețeaua Profi de la Sibiu.

Gama de produse Profi este comercializată sub numele de Proxi. Potrivit mesajelor publicitare promovate de Profi în ultima perioadă, ”peste 90% din marfă este produsă în România”.

Angajații, ofertați de Profi

Tuturor celor aproximativ 140 de angajați ai rețelei Alcomsib, cei de la Profi România le-au făcut invitația de a li se alătura. ”Vom păstra personalul Alcomsib, căci una din dorințele noastre este să oferim locuri de muncă oamenilor valoroși”, a declarat, într-un comunicat de presă, Pawel Musial, directorul general Profi Rom Food.

Sibiul, înconjurat de Profi

66 de localități în aproape toate județele țării acoperea rețeaua Profi înainte de intrarea pe piața din Sibiu. De altfel, în toate județele limitrofe Sibiului există deja magazine Profi. După tranzacția cu Al Comsib SA, rețeaua deschisă, prima dată, în Belgia în 1979, a ajuns să numere în România 113 magazine. Intrarea Profi în România a avut loc în 2006. Din 2009, Profi este deținut de Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), fondul de private equity administrat de Enterprise Investors.

În momentul de față, rețeaua Profi este a patra rețea de magazine ”de proximitate”, după Mega Image, Lidl și Penny Market, aceștia din urmă având cea mai extinsă reţea de aproximativ 130 de magazine în toată țara.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus