Joi,
20.11.2025
Ceata
Acum
3°C

Cazan se ascunde, Cindrea s-a facut cuminte. Stirbet continua evaluarea opozitiei

 

”Vreau să remarc că la nivel local, domnul Cazan se ascunde, probabil este speriat că îl va găsi domnul Antonescu și îi va cere demisia, așa cum a promis. Domnul Cindrea nu s-a mai manifestat ca săptămâna trecută, poate a înțeles că nu e bine să participe la fapte necivilizate”, a declarat vineri, deputatul PDL Cornel Știrbeț, continuând astfel dialogul de la distanță cu cei doi deputați ai opoziției pe tema grevei parlamentare.
Liberalul Mircea Cazan i-a mulțumit totuși pentru faptul că democrat-liberalul contribuie la extinderea notorietății sale. ”Pentru el (n.r. pentru Cornel Știrbeț) este foarte bine, cât timp stau ascuns, pentru că altfel poate aș vorbi mai multe despre dânsul. Trebuie să le mulțumesc totuși pentru că dând fluturași cu mine în stânga și dreapta, contribuie la notorietatea mea. Poate sunt sibieni care nu mă cunosc și astfel află de mine. Oricum, prin felul în care înțeleg să facă această campanie sporesc și mai tare nemulțumirile populației”, a declarat Mircea Cazan.
Deputatul PDL Cornel Știrbeț a avut și săptămâna trecută comentarii acide la adresa parlamentarilor de Sibiu, Mircea Cazan și Ioan Cindrea. Liderul PSD, Ioan CIndrea, a semnalat la rândul său la începutul săptămânii că în oraș au fost împrăștiați fluturași în care parlamentarii opoziției sunt criticați că primesc indemnizații, în ciuda faptului că sunt în grevă. Atât Cindrea, cât și Cazan au anunțat că și-au donat salariile în scopuri caritabile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Alexis

Acum 13 ani

Vai saracii... asa pot zice si eu ca imi donez salariul... dar fara o dovada, nu cred ca ma baga nimeni in seama. Imi este foarte mila de ei... saracii, nu mai au ce pune pe masa acum.
Raspunde

me

Acum 13 ani

nu mai au ce dona ca le-o taiat Roberta leafa sa vedem acu ce texte mai au la indemana ..rusine celor care au fost votati de sibieni si nu merg la votat in parlament unde le este locul
Raspunde

lola

Acum 13 ani

au anuntat doar...faptele ca si-au donat indemnizatia unde sunt??pe langa indemnizatie mai e si decontul la drum si cazare,atata timp cat nu isi fac treaba nici astea nu ar trebuii sa le primeasca
Raspunde

Gaga Stirbet

Acum 13 ani

Mai Cornele tu nu ai invatat pana acum ca atunci cand esti cu musca (lustratia) pe caciula e bime sa te faci mic... mic de tot ... asa cum ti-e statutul.
Raspunde

fara Pd-L

Acum 13 ani

vad ca te-ai cumintit si tu de frica vreunui dosar penal si nu ai mai dat ordin la impartirea fluturasilor prin Sibiu!
Raspunde

Astia vin pe ascuns pe la sediu.

Acum 13 ani

Cu gulerul ridicat, palaria pe ochii si cu capu-n pamant- ASTA E METODA DE INTRARE IN SEDIU PDL DE PE BALCESCU
Raspunde

Ce jenant!

Acum 13 ani

Dupa cat rau a facut Stirbet cu pdleul ,mai bine ar tacea dracului,de surd,cine il mai crede si pe fosila asta?Poate pupincuristii de serviciu.
Raspunde

nelu

Acum 13 ani

astia sunt oameni de baza ai usl victoras si carici poganici vai de ei asa puturosi mai rar sa -i votam iar pe banii nostri
Raspunde

sibou

Acum 13 ani

Stirbet nu e in stare sa articuleze un cuvant fara sa se balbaie. Ca sa poata rosti o fraza coerent isi scrie discursul si il repeta pe masina. Oare cati asemenea parlamentari ca el are Romania?...si noi vrem sa se faca ceva... Cine o avut tupeu o facut tot posibilul sa intre in politica, sa ajunga la ciolan.
Raspunde

vili

Acum 13 ani

stirbet este un belit habar nu are pe ce lume traieste el si turcan coana nu fac ptr sibiu cat o ceapa degerata ,slabi oameni au pdisti se vede
Raspunde

STIRBET

Acum 13 ani

4 CASE PE MANDAT... ASTA DA REALIZARE... VOTATI ROMANI CA VA DAT PORTOCALE
Raspunde

Basescu si PDL / Saracie foamete....

Acum 13 ani

vocea strazii
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus