Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Directorul interimar al Casei de cultura: ”deocamdata, asigur functionalitatea institutiei”

Ioana Apetrei a fost numită, în această dimineață, director interimar al Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu, de către Consiliul de administrație, reunit în ședință extraordinară. Majoritatea CA a decis suspendarea contractului de manager al lui Silvestru Tomuță, urmărit penal de DNA pentru luare de mită.
”Eu voi asigura interimatul conducerii Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu, timp de o lună-două, până se clarifică situația domnului Tomuță. Așteptăm ca Asociația (națională a caselor de cultură a sindicatelor – n.r.) să ia o decizie, să vedem dacă va scoate postul de director la concurs”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, tânăra Ioana Apetrei. Până azi, Ioana Apetrei a ocupat funcția de asistent director în cadrul Casei de cultură a sindicatelor Sibiu.
Deocamdată, contractele de închiriere aflate în derulare nu vor fi reevaluate.
Silvestru Tomuță a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, după cum a hotărât, joia trecută, Tribunalul Alba. Decizia instanței a fost atacată cu recurs de Tomuță, judecătorii Curții de Apel Alba urmând să judece recursul mâine.
Procurorii DNA au organizat un flagrant, pentru a dovedi, susțin ei, că Silvestru Tomuță primea, lunar, 2.000 de euro mită, din partea unui proprietar de club care a închiriat foaierul Casei de cultură pentru suma de 500 de euro lunar, timp de cinci ani.

Citește și De unde ”i-a venit” DNA-ul lui Silvestru Tomuță

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

una

Acum 13 ani

Mda, dl Tomuta a fost presedintele de sindicat Blocul National Sindical - filiala Sibiu, asa ca am toate motivele sa cred ca de aici i-a venit DNA-ul, ca sa-l citez dl Traian Deleanu!
Raspunde

Taratorule

Acum 13 ani

Casa de cultura avea asistent manager? E corporatie culturala domle\'!
Raspunde

@2

Acum 13 ani

E clar, esti GICACONTRA: orice institutie, asociatie, societate, cat de mica ar fi, are nevoie de secretara/asistenta pentru conducatorul ei, egal ca s-o fi numind director sau manager. Ocupatia de asistent manager a fost introdusa prin COR (codul ocupatiilor din Romania) si, ca si atributii, se confunda pana la identificare cu ceea ce facea o secretara buna, pe vremuri nu demult apuse. \"Corporatie culturala?\" Daca-i organizata ca societate pe actiuni, putem vorbi de corporatie. Atata ca nu prea vad care-ar fi \"mestesugurile\" ale caror interese le apara/reprezinta, desi, pana la urma si cultura-i un mestesug, chiar mai greu decat multe altele.
Raspunde

david

Acum 13 ani

Ioana Apetrei e soldoveanca?
Raspunde

Andrei

Acum 13 ani

Mai intai explica la ce faci referire... poate o sa-ti raspunda cineva, david
Raspunde

Gringo

Acum 13 ani

Genial!!! Ioana Apetrei este director interimar. :)))))))))) Mi-a fost colega la facultate, de abia daca leaga o fraza. Din cate stiu eu, inainte sa vina la casa de cultura, a fost casiera la kaufland sau carrefour. E fata buna per total, doar ca n-o ajuta foarte mult capul.
Raspunde

Vasi

Acum 13 ani

Incontestabil sunt multe persoane cu studii superioare care din motive lesne de inteles muncesc sau au muncit in posturi mult sub pregatirea lor,dar sa fim seriosi,ieri casiera la carrefour si azi director la casa de CULTURA?......asta numai IDIOCRATIE se poate numi......Pe cand un baiet d\'ala de striga pe srtrada,cumparam fier vechi ,director la astra?
Raspunde

@7.

Acum 13 ani

L-ai auzit vreodata vorbind pe Stirbet? A fost zeci de ani secretar/jurist in Primarie, o functie in care abilitatile de comunicare sunt mult mai necesare decat in functia de director al unei case de cultura a sindicatelor.
Raspunde

sibian

Acum 13 ani

@ Gringo...cred ca pe tine nu te prea ajuta capul avand in vedere ca ai doar un neuron plictisit...orice asistent manager face cam tot pt un manager si deci stie cum merg treburile in institutie...ca ea a avut norocul sa fie omul potrivit la locul potrivit asta nu se poate numi decat noroc. Daca esti frustrat ca tu ai fost un tocilar de nota 10 si nu ocupi nicio functie este strict problema ta...nu trebuie sa fi de nota 10 pentru a fi un bun manager.
Raspunde

Gringo

Acum 13 ani

@Sibian \"nu trebuie SA FI de nota 10 pentru a fi un bun manager.\" Dar tu stii gramatica? Eu cred ca nu. Nu pot sa port o discutie cu unul care nu stie cand se scrie \"sa fii\" sau \"sa fi\". N-are sens sa ma ataci fara sa ma cunosti, poate chiar am un serviciu foarte bun, poate ca nu.
Raspunde

andrei

Acum 13 ani

@Gringo..., lasand gramatica la o parte, (topic-ul nefiind creat pt. asta), sa \"ajungi sus\" trebuie sa pornesti de jos! In cazul de fata Ioana cam asta a facut, cu ceva experienta, cu ceva noroc cum spunea si @sibian, a ajuns! Daca tu te duci maine si depui un cv. \"si legi frazele mai cu usurinta\" nu cred ca o sa ai mai multe sanse!
Raspunde

Gringo

Acum 13 ani

@andrei Am gresit cand l-am invatat pe \"sibian\" putina gramatica??? Pot sa taxez prostia cand vreau eu, nu trebuie sa fie neaparat un \"topic\" deschis special pentru conjunctivul prezent. N-am nevoie sa ma duc sa depun cv-ul la casa de cultura pentru a castiga 900 ron lunar ca si secretar/secretara (asistent manager mai nou spus), sunt foarte bucuros unde lucrez acum. Astia-s romanii, \"nu trebuie sa fie un student de nota 10\" - pai da, la noi e moda ca azi sa faci taximetrie, si maine sa fii ofiter. Incercati sa scapati de metehnele astea. In Romania foarte putini ajung pe merit sa detina posturi importante, si aici ma refer oarecum la Ioana, ea e o fata foarte de treaba, nu cred ca a avut pile, sunt convins de asta, eu doar remarcam faptul ca o studenta mediocra, a ajuns director interimar la casa de cultura, nimic mai mult.
Raspunde

andrei

Acum 13 ani

@Gringo..., dand \"lectii gratuite\" de gramatica si \'taxand prostia\" pe aici, vei \"umple\" serverul si vei pierde subiectul. Dupa cum se vede, tu ai o problema cu cei norocosi (student mediocru/director, taximetrist/ofiter, etc.) si de metehnele astea nu o sa \"scapam\" niciodata, iar cei care ajung pe merit sa detina posturi importante se \"aliniaza\" si ei sistemului...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus