Târgul de Turism al României, organizat săptămâna viitoare la București, va fi animat la standul Sibiului de două trupe locale: Guilty Lemon și Big Band. Aceasta din urmă este o trupă în cadrul căreia colaborează muzicienii din cadrul Filarmonicii de stat Sibiu și cei din cadrul Guilty Lemon. ” Un conte şi o contesă îmbrăcaţi în haine cu caracter baroc vor da «bun venit» oaspeţilor în zona dedicată oraşului nostru”, informează reprezentanții Primăriei Sibiu.
Tema propusă pentru standul Sibiu este, evident, ”Sibiu. Baroc update”, iar pentru promovarea acesteia vor fi împărțite 4.000 de broşuri, 1.500 de DVD-uri, 1.500 flyere şi 30 de afişe.
”Pachetul de materiale cu ajutorul căruia Sibiul va fi promovat în faţa vizitatorilor târgului este complet nou. Până în prezent au fost lansate patru noi broşuri care prezintă traseele promovate în cadrul proiectului: Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Naţional Muzeal Astra, Centrul istoric, Traseul de fortificaţii. Urmează ca săptămâna viitoare să fie disponibile şi broşurile tipărite pentru Turnul Sfatului, Traseul verde şi Traseul ecumenic. În plus faţă de acestea, cei interesaţi vor primi la stand şi DVD-ul intitulat „7 trasee turistice” de pe care pot fi vizualizate descrierile traseelor şi pot fi descărcate imagini şi filme de prezentare pentru cele mai importante obiective”, se arată într-un comunicat al administrației locale.
Târgul de turism al României are loc în perioada 15 – 18 martie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeul Național Brukenthal , Turnul Sfatului , Primăriei Sibiu , Guilty Lemon , Sibiu Big Band
Vizualizari: 962
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Marko
Acum 1 oră
Adybady
Acum 1 oră
M
Acum 2 ore
Noi noi
Acum 2 ore
Flo