După meciul pierdut, acasă, în fața Gazului Metan, sibienii de la Voința joacă, astăzi, în deplasare, o partidă din etapa a a XXII-a a Ligii I, în compania ocupantei locului șapte, Pandurii Tg. Jiu.
Tehnicianul Alexandru Pelici va opera o serie de schimbări în primul 11, echipa sa jucând cu Panduri după eșecul din derby-ul județului Sibiu. „Toate meciurile sunt grele. Venim după un joc prost, probabil cel mai slab joc al nostru de când antrenez la această echipă, dar se întâmplă și asemenea jocuri. Fac parte din viața de sportiv, dar e important cât și cum de repede putem să trecem peste această nefericită întâmplare, pentru că vreau să cred că e o întâmplare. Mergem încrezători la Pandurii. Trebuie să ne revenim cât mai repede, pentru că așa cum am spus, campionatul nu așteaptă. Trebuie să recuperăm din punctele pierdute acasă cu Mediașul. Sunt câteva modificări în lot: Bunea este suspendat. Apar și alți jucători, care în acest moment au șansa să demonstreze că fac parte din lotul acesta, să se ridice, e șansa lor de a intra în echipă. Sperăm să ne întoarcem de acolo cu punct sau puncte, așa cum am făcut-o din toate deplasările în care am plecat. Am plecat cu gândul de a ne întoarce cu punct sau cu puncte”, a declarat, ieri, Alexandru Pelici.
Am trecut peste meciul cu Gaz Metan!
Mijlocașul Romulus Miclea consideră că cel mai important este ca echipa sa să nu piardă și că un punct este al fiecărei echipe, din start, de la Federația Română de Fotbal. „Suntem conștienți că ne așteaptă un meci dificil, ținând cont că Pandurii au făcut doar un punct din trei meciuri. Au o echipă destul de bună și sunt convins că o să ne aștepte să se urce pe noi. Mergem să jucăm, mergem să nu pierdem. Avem un punct din oficiu, dat de la Federație, dacă se pot și mai multe, cu atât mai bine. Important e să nu pierdem, să aducem punct sau puncte de acolo. Noi suntem motivați, într-adevăr am avut cu Mediașul un meci mai slab, dar am trecut peste. Suntem băieți maturi, trebuie să trecem peste, să mergem hotărâți să jucăm ”, a spus Romulus Miclea.
Căpitanul Nicolae Grigore, unul dintre puținii oamenii din echipa Voinței pe care puteai să îi remarci în meciul cu Gaz Metan, a tras concluzia pe care întreaga suflare „alb-verde” dorea să o audă: sibienii au trecut peste jocul mai puțin reușit cu medieșenii. „Un meci greu. Pandurii pare echipa momentului, deși, dacă ne uităm bine, au făcut doar un punct în trei etape. Am trecut peste meciul cu Mediașul, sper să fie doar un accident. Ne ducem la Tg. Jiu să venim cu punct sau cu puncte. Întâlnim o echipă bună și eu zic că e un motiv în plus să încercăm să jucăm cât mai bine și să aducem punctele de care avem nevoie. O să fie o săptămână grea, sunt două meciuri importante și, cum am mai spus, avem nevoie de puncte!”, a declarat și Nicolae Grigore.
Pandurii – Voința se joacă astăzi, de la ora 21.30 și va fi transmis de Digi Sport 1.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Gaz Metan , Digi Sport , Gazului Metan , Pandurii Tg , Federaţia Română , Tehnicianul Alexandru Pelici , Alexandru Pelici , Nicolae Grigorescu , Mijlocașul Romulus Miclea , Romulus Miclea , Căpitanul Nicolae Grigore
Vizualizari: 268
Ultimele comentarii
Acum 28 minute
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Costea
Acum 1 oră
Idgf
Acum 1 oră
Cititor