În Piața Mare a Sibiului, zona zero a orașului, există doar trei restaurante. Cum rubrica pe care o citiți a debutat în noul sezon cu restaurantul celor de la Am Ring, iar despre La Turn se știe cum stau lucrurile, am ales săptămâna trecută să îmi petrec Ziua Poliției pe proaspăt scoasa terasă a restaurantului Intim.
Înăuntru nu prea era intim – mirosul de prăjeală te înconjura destul de evident, alături de o muzică la un nivel destul de ridicat, așa că cele câteva mese scoase în aer liber au fost cât se poate de bine primite de clienții amiezii, tineri în general.
Pe terasa celor de la Intim senzația este destul de ciudată. Priveliștea e de nota zece, dar râurile de oameni care trec prin fața și prin spatele tău, fac ca cele câteva mese să nu îți ofere confortul unei relaxări totale. Bine, acest lucru poate să fi fost influențat și de faptul că în acele momente, peste piață zburau elicopterele poliției.
Chelnerițele, extrem de amabile. În nici cinci minute, una dintre acestea își pregătea pixul să ia comanda. ”La Intim te duci să mănânci pizza la tigaie”, a fost sfatului unui prieten. Pe care nu l-am ascultat. Așa că am cerut pentru început o supă cremă de ciuperci. Nu aveau. Alternativa, o clasică ciorbă de văcuță. Iar, la felul doi, un ostropel de vită. Căci, din meniul întins pe câteva pagini, nu prea dai de mâncăruri care să îți ia ochii. Practic, meniul celor de la Intim este unul clasic pentru restaurantele mioritice: multă carne de porc, la pui nelipsiții ficăței, eventual și în ceapă, iar ca specialități tronează câteva feluri de vită și ceva pește la fel de clasic.
Ciorba a venit, evident, rapid. Cu un oarecare gust prea acrișor și o culoare un pic cam negricioasă a cărnii de vită, mărunt tăiată. Foamea relativ crescută, însă, mi-a dat ghes să caut până către fundul farfuriei o aromă mai cunoscută. Fără izbândă, însă.
Celuil de-al doilea fel de mâncare i-a luat însă ceva mai mult timp să ajungă în farfurie. Mai bine de 20 de minute, mai precis. A venit însoțit de ceruta salată de roșii, la care recunosc cu mâna pe furculiță că am riscat. Și am pierdut. Deși feliate subțire, roșiile aduceau mai mult a cauciuc în ceea ce privește rezistența la masticat. De gust, n-are rost să mai adaug nimic.
Am renunțat definitiv la salată, îndreptându-mi papilele spre ostropel. Culoarea fâșiilor subțiri de carne de vită avea iarăși o nuanță cam închisă la culoare, iar cartofii natur avea un gust cam prea dulceag. Prin urmare, am lăsat garda jos. Am cerut nota de plată, spre dezamăgirea evidentă a ospătăriței. ”Dar, de ce nu v-a plăcut? Să fi fost de la faptul că e antricot de vită?”, s-a scuzat sincer.
Nota a venit înscrisă cu suma de 51 de lei. ”Știți, mai scădeți din suma aceea doi lei, că v-am notat toate cele patru chifle, nu doar două”. Am lăsat cei doi lei alături de bacșiș, căutând toaleta. La ieșire, mă pândea ospătărița. ”Uitați banii pe ostropel. Dacă nu v-a plăcut...”
Intimi și pleci
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2621
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian