Aproximativ 450 de elevi de de la 20 unităţi de învăţământ din Mediaş şi localităţile învecinate precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor din municipiul nostru au participat astăzi la Bazarul de Paşte. Fiecare dintre participanţi şi-a demonstrat măiestria în confecţionarea obiectelor specifice sărbătorii Învierii Domnului, iar talentul lor a fost premiat de municipalitate.
Cu această ocazie au fost expuse spre vânzare obiecte realizate de elevi, au funcţionat ateliere în cadrul cărora elevii şi-au demonstra îndemânarea în confecţionarea de obiecte cu tematica pascală
Scopul acestei acţiuni a fost implicarea activă a copiilor în cunoaşterea tradiţiilor, dar şi participarea creativă în realizarea unor obiecte artizanale specifice sărbătorii Învierii Domnului.
„Bazarul de Paşte a devenit o tradiţie în municipiul nostru, iar copiii din şcolile noastre ne încântă an de an cu realizările lor. Ca în fiecare an copiii au realizat lucruri foarte interesante şi au reuşit să ne impresioneze. Suntem bucuroşi de astfel de acţiuni pe care le încurajăm şi pe care cu siguranţă o să le repetăm.“ a declarat primarul Teodor Neamţu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 266
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
Cartea ne face bine..
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Adrian
Acum 3 ore
Newman