Marți,
19.08.2025
Parțial Noros
Acum
18°C

Parlamentul poate limita atributiile masinii de ridicat masini

 

Senatul a adoptat tacit, în această săptămână, o iniţiativă legislativă care prevede ca vehiculele parcate neregulamentar să fie ridicate şi depozitate în locuri special amenajate doar dacă reprezintă un obstacol pentru circulaţie, obturează traficul rutier sau accesul în instituţiile publice. În proiect se arată că ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate reprezintă o "măsură excepţională", luată în cazul vehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie, să obtureze traficul rutier sau accesul în instituţiile publice, informează Mediafax. Potrivit iniţiativei legislative, parcarea neregulantară în altă situaţie ar urma să se sancţioneze numai cu amendă.
În expunerea de motive, autorii proiectului arată că ridicarea maşinilor a devenit o reală problemă la nivel naţional şi că zilnic sunt ridicate mii de maşini pentru parcare neregulamentară, în condiţiile în care nu există suficiente locuri de parcare. Iniţiatorii mai propun ca sumele încasate ca urmare a ridicării şi depozitării vehiculelor să constituie venituri la bugetele locale şi să fie folosite pentru amenajarea locurilor de parcare şi pentru achiziţionarea de utilaje speciale pentru pentru ridicarea şi depozitarea vehiculelor parcate neregulamentar.
O altă prevedere stabileşte că solicitarea de sume de bani cu titlu de contravaloare a serviciilor de ridicare, transport şi depozitare de către firme private este interzisă. În propunerea legislativă se mai prevede ca, în cazul în care, deşi parcat într-un spaţiu public amenajat, vehiculul staţionează o perioadă mai mare de 7 zile calendaristice, fără a fi mişcat, acest spaţiu să fie considerat abuziv ocupat, vehiculul urmând a fi ridicat, transportat şi depozitat.
Iniţiativa legislativă, care a fost adoptată de Senat în varianta propusă de iniţiatori, va fi transmisă Camerei Deputaţilor, care este decizională.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 211

Comentarii

17 comentarii

transilvanus rex

Acum 13 ani

Foarte bine, ridicare masinilor la Sibiu este mai mult decat abuziva, deoarece ticalosii le vaneaza efectiv prin cartierele de blocuri. Lucreaza non-stop, in 3 schimburi, iar sasalaul, care parcheaza ca un nesimti in Piata Mare, vroia sa mai achizitioneze o masina de ridicat ca s-a prins ca ies bani frumosi din afacerea asta.
Raspunde

un cititor

Acum 13 ani

In acest fel o sa prinda iarasi curaj nesimtitii si lenesii (probabil burtosii) care parcheaza unde apuca.
Raspunde

transilvanus rex @ un cititor

Acum 13 ani

Bai frustratule, pun pariu ca n-ai masina si-ti \"parchezi\" bicicleta in balcon, ca sa nu ti-o fure. Sa-ti pupi sasalaul in gaoz, ca mai nesimtit ca el nu-i nimeni in Sibiu!
Raspunde

SASUL FURACIOS

Acum 13 ani

lu Johannis nu-i ridica nimeni masina din P-ta Mare, unde-i interzis pentru TOATE masinile??? sau Johannis nu are masina, are BMW, care nu intra in categoria autovehiculelor!!!
Raspunde

salistean

Acum 13 ani

inteleg ca pana acum ridicarea masinilor nu a fost acoperita de lege?
Raspunde

Alt cititor

Acum 13 ani

\"Un cititor\" are dreptate. Şi în Germania ţi se ridică maşina dacă parchezi neregulamentar. Dacă la noi nu va mai fi ameninţarea asta, baieţii cu ceafă lată şi nu numai o să îşi facă de cap.
Raspunde

buluc

Acum 13 ani

nu contenesc sa ma mir cati frustrati exista.. mi-ar parea rau sa se adopte aceasta lege, felul in care functioneaza in prezent masina de ridicat este unul foarte sanatos! si mai lasati-o pe aia cu bmw-ul din piata mare, este expirata si nu are nicio legatura cu tema de aici!
Raspunde

frank

Acum 13 ani

da, dar in germania sunt de zeci de ori mai multe locuri de parcare amenajate, comparatia e jalnica, doar la nume primarul se compara
Raspunde

ion

Acum 13 ani

Nu conteaza ce gindesc romanii din Sibiu.Important este ceea ce doresc sasii,cei 15 care au mai ramas la Sibiu si nu mai vor sa se dea jos de la ciolan
Raspunde

Acelasi ion

Acum 13 ani

Banii de pe ridicat masini nu ajung la Primarie ci la Piete unde-i inghite Birt
Raspunde

da

Acum 13 ani

are dreptate Acelasi ion.normal se ridica cele care blocheaza accesul in institutii,garaje,nu cele cu 2 roti pe totuare.Abuzivii astia de la Piete !
Raspunde

avertizare

Acum 13 ani

d.l Iohannis se răzbună şi moare de frică ! a dat ordin de a se ridicata masina ex-primarului av. Dan Condurat parcată conform prevederilor din OUG 195/2002. Lucrătura a fost şi filmată , sunt curios cum se va comenta de presa locală abuzul primarului sas.
Raspunde

f bn

Acum 13 ani

f bien k i a ridicato.de ce a parcat la handicapati?stim k este handicapat mintal dar cum n are carnet sa numai parcheze acolo.bravo johhi.baga disciplina in rogojini k vor in ue cu turcisme si chinezarii.....
Raspunde

sibian

Acum 13 ani

Ridicarea masinilor parcate neregulamentar se face in orice stat, oras civilizat din lume. La noi ar fi nevoie de 10 masini de ridicat, pentru ca aici, nesimtirea e la ea acasa. Si sa nu uit: amenzile sa fie usturatoare. O sa vedeti ca in scurt timp o sa avem un oras cu o populatie cat de cat civilizata. Cu respect.
Raspunde

Hipodromist

Acum 13 ani

Bai desteptule. Intai sa faca locuri de parcare suficiente si apoi sa le ridice daca nu le parchezi unde trebuie. M-am invartit cu masina 30 min ca sa ajung sa aprchez la 3 km de locul unde aveam treaba. In Germania aia au loc de parcare. Nu vorbi prostii, ... , sa faca locuri de parcare si apoi sa le ridice daca nu le respectam. Nu asa, unii sunt prosti, iar primarul e destept. Si sa mai stii, corectule ca aia cu ridicatul au o lista \"secreta\" cu numere speciale de masini care nu se ridica... Asta ca sa intelegi democratia romaneasca... Fraierilor li se ridica si amaratilor...si necunoscutilor... Sasul a invatat democratia romaneasca
Raspunde

Odin

Acum 13 ani

Atata timp cat masina de ridicat nu intra printre blocuri e ok, ceva trebuie facut si cu bizonii ...
Raspunde

un cetatean

Acum 13 ani

Oricum numai pentru cei amarati functioneaza regula de ridicare a masinilor , restul le rezolva domnul Birt cu un telefon si pe urma se plange ca da cu subsematul la DNA, pai daca e asa corect cum vrea sa para de ce se teme de DNA?....numai pentru ca are motive
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus