Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Cristi Pustai: Am pierdut calificarea in tur

După 0-1 în tur și 2-1 pe propriul teren, Gazul a pierdut calificarea în finala Cupei României, în favoarea formației Dinamo București.

Antrenorul Cristi Pustai s-a arătat mulțumit de presația echipei sale, deși spune că soarta calificării s-a decis încă din tur, de la acel 1-0 pentru Dinamo. „E un paradox, să câştigi şi să nu te califici. Eu zic că am pierdut calificarea în tur, atunci când le-am fost superiori şi am pierdut. Spre <> mea am câştigat şi echipa a făcut un joc pe placul fanilor. Din păcate, astăzi puteam să facem istorie, dar am ratat foarte mult, incredibil. Am primit gol chiar după un corner, acolo unde ştiam că suntem foarte puternici.
Se pare că meciurile din Cupă au iz de Europa şi parcă am simţit acea durere dulce-amară din seara de la Cluj, când am învins Austria Viena, dar am pierdut calificarea în grupele EL tot din cauza unui gol.
În campionat apar alte probleme. Astăzi am aliniat o echipă aproape de tot ce avem mai bun. Cu U Cluj vom juca însă fără cinci jucători, suspendaţi", a declarat Cristi Pustai la Sport.ro, citat de prosport.ro.

Finala Cupei României-Timișoreana se joacă între Dinamo și Rapid.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus