Liga I preia exemplul marilor campionate de fotbal ale Europei, cel puțin la meciurile programate în zilele de sărbătoare. Dacă în Anglia se joacă în ziua de Revelion și cea de întâi ianuarie, iar echipele nu dau semne e indignare, iată că și în ediția 2011-2012 a Ligii I vom avea parte de două meciuri programate în zi festivă – prima a Paștelui.
Vaslui – Mioveni, de la ora 19.00, și Rapid - Voința, de la 21.30, sunt cele două jocuri propuse de desfășurătorul Ligii I pentru prima zi de Paști.
În ceea ce îi privește pe sibienii de la Voința, aceștia spun că s-au acomodat cu ideea de a juca departe de familie, în zi de sărbătoare. Cu un success răsunător în ultima etapă – 3-0, pe propriul teren, cu FC Vaslui, sibienii pleacă spre Capitală încrezători, dar nu încrezuți. Ținta Voinței în meciul cu Rapid este identică cu cea din toate cele 25 de etape scurse până în acest moment: punct sau puncte! „Se încheie seria de trei meciuri foarte dificile cu echipe din vârful clasamentului.Suntem bucuroşi pentru ceea ce am realizat cu Vasluiul, în momentul de faţă suntem cu patru puncte în plus faţă de ce am realizat în turul campionatului, pe vremea aceasta, dar vedeți că și celelalte contracandidate la evitarea retrogradării punctează și asta ne obligă la a rămâne cu picioarele pe pământ, să ne vedem în continuare de treabă și să încercăm să aducem puncte de peste tot pe unde jucăm. Să încercăm să scoatem maximum din fiecare joc. Mergem la Rapid încrezători,dar nu încrezuţi.Ştim cu cine urmează să dăm piept, finalista Cupei României, au avut un joc de cupă cu Vaslui pe care l-au câştigat. Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune , mai puţin jocul de la Galaţi. În urma unui joc bun, sau în care să dăm dovadă de multă muncă și sacrificiu, așa cum am făcut-o în toate jocurile pe care le-am câștigat, să ne întoarcem cu punct sau cu puncte”, a declarat Alexandru Pelici, în cadrul conferinței de ieri a echipei sibiene.
Buican, singurul indisponibil
Buican, care s-a accidentat la antrenamentul de joi, nu va face parte din lotul deplasat de Voința în București. Însă, aceasta este singura veste proastă din tabăra „alb-verzilor”, care, pentru jocul cu Rapid, pot conta pe toți ceilalți jucători. „Din păcate, Buican s-a accidentat la antrenamentul de ieri, are o leziune la genunchi. În urma unui control amănunțit vom ști cu exactitate ce are. În rest, toți jucătorii sunt valizi. Au revenit suspendații în urma cartonașelor roșii sau galbene, și-au ispășit etapele de suspendare. Sperăm să fim inspirați și cei care vor intra în teren să ne facă pe noi și pe toți iubitorii Voinței Sibiu fericiți”, a conchis Alexandru Pelici.
Meciul cu iz pascal dintre Rapid și Voința se va juca cu începere de la ora 21.30 și va fi transmis de Digi Sport 1.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 297
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian