Luni,
15.09.2025
Parțial Noros
Acum
17°C

Mediasul se afunda. 2-0 pentru Asesoft

Gaz Metan Mediaș a pierdut și cel de-al doilea meci din semifinalele play-off-ului campionatului masculin de baschet și are nevoie de o minune pentru a ajunge în finală. În continuare fără două piese de bază, Szijarto și Hargrove, Asesoft a jucat pragmatic și a câștigat ambele meciuri de la Mediaș.

Campioană la finalul sezonului regulat, Gaz Metan Mediaș avea avantajul terenului propriu în toate fazele play-off-ului. Asesoftul era, într-adevăr, cel mai dificil adversar posibil, însă terenul propriu părea un avantaj suficient de consistent pentru medieșeni. De ținut minte: Asesoft a fost singura echipă care a reușit să câștige ambele partide din sezonul regulat împotriva Gazului.

Meciul I a putut fi tratat ca un accident. Câștigat de prahoveni cu 3 secunde înainte de final, cu un coș al lui Burlacu, meciul a putut fi trecut cu vederea. Până la urmă, nici Asesoftul nu e imbatabilă, chiar și pe teren propriu. Aseară, însă, Mediașul a făcut un mare pas în spate ce, mai mult ca sigur, nu va putea fi recuperat. Medieșenii au pierdut și cea de-a doua partidă de pe teren propriu, cu 94-90.

Meciul nu a început strălucit pentru elevii lui Teleabă, prahovenii având 4 puncte la finalul primului sfert. Cu lecția bine învățată, elevii lui Arnautovic au fost mult mai atenți la Mitchell, starul Mediașului, anihilat aproape la perfecție. Cum nici pivoții nu au prins o zi strălucită, Teleabă s-a văzut fără soluții, deși are cel mai consistent lot din campionat. A trebuit să vină veteranul Dumitrescu de pe bancă pentru a impulsiona echipa ce pare cu psihicul la pământ. „Fodorul” a înfipt două treițe și a apropiat Mediașul la un singur punct la pauza mare, 45-46.

Deși jubilau la lipsa lui Szijarto și Hargrove, medieșenii au fost înțepați de cine se așteptau mai puțin. Santana, un jucător cu evoluții șterse la Asesoft, a fost cel mai bun om al sfertului trei. Pe aruncările sale de la distanță, prahovenii s-au distanțat la 10 puncte în fața Gazului. Medieșenii au încercat ceva în sfertul decisiv. Au presat în apărare, au schimbat zona pe pressing, au recuperat câteva mingi însă prahovenii au experiența meciurilor sub presiune. Chiar și cu Burlacu eliminat, ploieștenii au gestionat impecabil finalul de partidă, Vlahovic fiind de un real sânge rece la linia de libere. Asesoft câștigă cu 94-90 iar presiunea pe umerii medieșenilor este imensă. Trebuie să câștige toate cele trei meciuri ce vor urma pentru a spera la marea finală. Aproape imposibil...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 187

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus